Galerie foto | Tezaurul de la Sânpaul. Muzeul inedit cu sute de aparate de radio

La aproximativ 15 de kilometri de Cluj-Napoca, în localitatea Sânpaul, situată pe drumul european și național care duce spre Zalău, se află un obiectiv turistic cu totul inedit. O adevărată comoară a istoriei radiofoniei românești și europene. Și asta datorită pasiunii unui clujean pentru radioamatorism.

„Acesta este aparatul radio „Radione – DKE 38” (Deutscher Kleinempfänger) din anul 1938. A fost făcut la inițiativa lui Hitler și a lui Goebbels pentru a putea cât mai multă lume să asculte discursurile lui Hitler. Acesta costa 25 de mărci, față de un aparat mare care costa sute de mărci. Iar ca să poată cât mai mulți germani cumpăra și asculta discursurile lui Hitler, receptorul a fost proiectat să coste puțin. Acest aparat a fost donat de un prieten radio amator care din păcate nu mai este printre noi.

9 care i-a aparținut Licăi (Vasilica) Gheorghiu, fiica lui Gheorghe Gheorghiu Dej. Mi l-a donat Jula Gheorghe din Gurahonț.

Priviți acest aparat de radio portabil cu tuburi din 1947, marca Emerson. Avea două baterii care intrau înăuntru și era mai mic decât primul aparat cu tranzistori făcut în România”, explică Vasile Durdeu în timp ce încerca să-și facă loc printre sutele de aparate de radio expuse unele pe podea altele pe rafturi într-o cameră a locuinței sale din satul Sânpaul.

Un adevărat muzeu al radiodifuziuni

Aici, Vasile Durdeu a amenajat un adevărat muzeul al radiodifuziuni care cuprinde receptoare de radio străine și românești, atât cu tuburi cât și cu tranzistori.

Acest tezaur al istoriei radiofoniei se datorează pasiunii lui Vasile Durdeu pentru radioamatorism și unde electromagnetice.

El spune că a fost atras de acest tip de tehnică încă din școala generală când era elev în satul Mihăiești, localitate aflată acum în comuna Sânpaul. Vasile Durdeu povestește că profesorul său de franceză și limba română Ilie Butoi, fost cadrul didactic la Universitatea din Cluj și care a fost înlăturat din învățământul superior pe motive politice, avea un aparat de radio cu galenă. „Am insistat mult să îl desfacă pentru a vedea ce conține în interior. Iar până la urmă, cu greu, mi-a arătat ce este înăuntru. Era o bobină și un condensator, dar nici nu știam atunci ce sunt acelea”, mărturisește Vasile Durdeu.

El spune că a aflat mai multe despre ce înseamnă radioul când a ajuns la școala profesională de la Turda.

„După ce am ajuns la școala profesională din Turda am luat legătura cu radioclubul fabricii de ciment Victoria Socialistă Turda și acolo am mai învățat câte ceva. Era stația colectivă Y5KV. Aici am văzut prima dată o stație de emisie recepție”, declară radioamatoristul.

După ce a terminat profesionala a fost repartizat la o fabrică de sticlă de lângă Ploiești iar apoi a ajuns la Aleșd, mai exact în Chistag, la Fabrica de var unde și-a aprofundat cunoștințele în domeniul radiofoniei în cadrul unui curs de radioamatori.

„După acest curs am mers în armată la o unitate din Lugoj. Le-am spus că am cursul de radioamatori și că știu telegrafie. Comandantul de companie de la Transmisiuni a dat ordin să fiu testat și după ce am dovedit că știu telegrafie am fost luat la compania Transmisiuni. După ce m-am liberat din armată am făcut liceul la seral iar apoi Facultatea de mecanică, tot la seral. În 1975 am primit autorizația de radioamator”, ne povestește Vasile Durdeu.

Primul aparat de radio

Odată cu intrarea în legalitate, pasionatul de radiodifuziune și-a făcut un studio pe unde ultrascurte. După un anumit număr de recepții a dat examen pentru a obține o clasă mai bună în acest domeniu și a putea comunica în unde scurte, după care a obținut Clasa I-a, ceea ce îi permitea să folosească toate benzile de radioamatori.

Vasile Durdeu povestește că primul aparat de radio l-a cumpărat în rate, când lucra la fabrica de var de Aleșd.

„Este vorba de un aparat Carmen, fabricat în 1962, dar eu l-am achiziționat în 1964.

De atunci am tot cumpărat aparate de radio și le țineam prin beci. În 1992 am făcut casa al Sânpaul și am început să depozitez aparatele într-o cameră de aici. Am adunat în continuare aparate de radio iar în urmă cu opt ani am deschis muzeul”, explică Vasile Durdeu, precizând că primul vizitator al muzeului a fost primarul comunei Sânpaul, Ovidiu Colceriu care, de altfel a semnat în cartea de onoare a muzeului.

Colecția de aparate de radio de la Sânpaul este impresionantă. Conține peste 150 de aparate străine și foarte multe românești. Dintre acestea, 80 sunt cu tuburi iar restul sunt cu tranzistori.

Colecția cu aparate de radio străine cuprinde receptoare franțuzești, ungurești, englezești, austriece și nemțești. Bineînțeles, nu lipsesc nici cele fabricate în fosta Uniune Sovietică.

Printre aparatele de radio românești din muzeul de la Sânpaul se numără cele produse de Fabrica „Radio Popular” până în anul 1960 când a devenit Electronica București. „Primul aparat făcut de Fabrica „Radio Popular” a fost un „Record” 49. Acesta este „Record 50”, al doilea aparat făcut de Radio după receptorul sovietic Record 47. Practic erau subansamble și asamblate la noi”, mai explică Durdeu.

El spune că dintre cele aproape 600 de aparate de radio pe care le are în colecție doar zece le-a primit cu titlul de donație, restul fiind cumpărate cu fonduri personale. „Cele mai multe le-am cumpărat din Sibiu, de la un coleg radioamator. I-am luat 25 de aparate. Multe din aparate le-am achiziționat din Oserul din Cluj-Napoca, unde sunt prezent în fiecare sâmbătă. Din păcate acum nu mai am unde să le depozitez, dar nu mai am nici bani”, precizează clujeanul.

Întrebat care dintre receptoarele de radio i se pare că ar fi cel mai important, radioamatoristul a răspuns scurt: „toate”.

În colecție poate fi văzut aparatul „Enescu” proiectat de inginera Nona Millea în 1960.

De asemenea, sunt prezentate peste 20 de aparate construite integral chiar de Vasile Durdeu.

„Aproximativ 80 la sută dintre aparatele pe care le am aici sunt funcționale”, punctează cel care activează în lumea undelor radio cu indicativul „YO5BLA”.

Sute de diplome

Pe un perete al camerei în care se află aparatele de radio sunt expuse zeci de medalii și numeroase diplome.

„Sunt diplomele pe care le-am primit pentru activitatea de radioamator. Am fost de 33 de ori pe podium numai la campionatele naționale și internaționale al României, din care 20 pe locul I.

Prima medalie obținută a fost în 1988 pentru construcția unui aparat propriu.

Mai am și 250 în format digital. În total am 500 de diplome și 33 de medalii la campionatele naționale și internaționale”, a mai menționat Vasile Durdeu.

Studiolul de radio

Deasupra camerei în care a fost amenajat muzeul aparatelor de radio se află studioul de radio amator. Vasile Durdeu insistă să-i vedem și locul de unde reușește să stabilească legături cu cele mai îndepărtate puncte de pe glob.

„De aici am reușit să fac legături radio cu peste 300 de ţări, din toată lumea-America de Sus, America de Nord, marea majoritate a Americii Centrale, toată Europa, Asia, Australia, Noua Zeelandă, Hawaii. Am făcut legături și cu Antartica”, precizează radioamatoristul.

El afirmă că pentru a putea stăpâni acest domeniul al radioamatorismului a studiat peste 600 de cărți de electronică și informatică, precum și mii de reviste.

În curtea casei de la Sânpalul, Vasile Durdeu are o altă colecție impresionantă: de antene.

Sunt antene pentru unde scurte și unde lungi cu care se pot stabili legături peste tot pe Glob în diverse benzi de radio.

Cea mai mare dintre antene este una de tip parabolică pe care a primit-o de la Serviciul de Infermații Externe. Vasile Durde spune că se folosește pentru comunicaţii EME (Earth-Moon-Earth). Adică pentru comunicații Pământ-Lună-Pământ.

Tot în curte, radioamatoristul păstrează un camion militar de transmisiuni. A fost fabricat în URSS și este în perfectă stare de de funcționare. Vasile Durdeu ne invită în centrul militar de transmisiuni pentru a ne prezenta cum își asigura armata comunicațiile radio. Stația cuprinde zeci de aparate iar pe unul dintre acestea surprindem o placă pe care scrie în limba rusă: „Vînimanie Protivnik Podslușivaet”, ceea ce înseamnă „Atenție Dușmanul Ascultă!”.

Cosmin PURIȘ

.

 

 

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.