Galerie Foto | Primul hotel Marriott din Cluj-Napoca. Vezi cum arată bijuteria arhitecturală din inima orașului

Primul hotel al lanţului Marriott din afara Bucureştiului se deschide în curând la Cluj-Napoca și va avea 114 camere și restaurant cu specific italian.

 

Situat pe strada Avram Iancu nr.23-25, Courtyard by Marriott este cel mai central hotel din Cluj-Napoca.

Cei care vor alege noua unitate turistică de lux pot avea acces rapid la cele mai importante atracții turistice din oraș, restaurante locale, centre culturale și alte puncte de interes.

Lucrările la acest obiectiv au început în 2019 iar clădirea hotelului reprezintă o bijuterie arhitecturală ce atrage privirile trecătorilor.

Hotelul dispune de cinci săli ce permit organizarea de diverse tipuri de evenimente, acoperind o gamă largă de necesități și cerințe. Indiferent dacă este vorba despre întâlniri și conferințe de afaceri, nunți, botezuri sau petreceri private. Sălile sunt concepute pentru a crea un spațiu adaptat la orice dorință sau solicitare.

Camerele Courtyard by Marriott Cluj Napoca Downtown sunt proiectate pentru a oferi o combinație armonioasă între confort și productivitate, pentru a satisface nevoile atât ale călătorilor de afaceri, cât și ale vizitatorilor.

Restaurantul Piatto cu specific italienesc din cadrul hotelului promite o experiență culinară fină. Meniul cuprinde specialități italiene autentice, preparate cu ingrediente proaspete și selecționate cu grijă.

De asemenea, centrul de fitness este un plus pentru cei care doresc să-și mențină rutina de exerciții chiar și în timpul călătoriilor. Cu echipamente moderne și accesibil la orar extins, centrul de fitness completează facilitățile hotelului, oferind oportunitatea oaspeților de a se menține activi și în formă în timpul șederii.

„Cu peste 1.250 de locatii în 60 de țări si teritorii, Courtyard este pasionat de fidelizarea oaspeților săi și de servirea nevoilor călătorilor de pretutindeni, indiferent de scopul călătoriei lor. Marriott Bonvoy®, programul global de călătorie de la Marriott International, oferă membrilor un portofoliu extraordinar de mărci globale, experiențe exclusive cu privire la Marriott Bonvoy Moments și beneficii de neegalat, inclusiv nopți gratuite și recunoașterea statutului Elite”, au transmis reprezentanții Courtyard by Marriott Cluj Napoca Downtown.

 

 

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut