Galerie foto | O ambulanță și un autobuz, implicate într-un accident la Cluj-Napoca

Un autobuz, o ambulanță și un autoturism au fost implicate miercuri seara, într-un accident de circulație ce a avut loc pe Bulevardul 21 decembrie 1989 din Cluj-Napoca. Potrivit ISU Cluj, în ambulanță s-a aflat o pacientă blocată, spre care pompierii au creat acces folosind echipamentele din dotare.

Mai exact, din primele date, ușa ambulanței fusese avariată și blocată. „Femeia are aproximativ 40 de ani, este conștientă și cooperantă, primind îngrijiri medicale din partea unui alt echipaj SAJ. De asemenea, îngrijiri medicale primește și un tânăr de aproximativ 20 de ani, care este la rândul său conștient și cooperant”, transmis ISU. Din primele evaluări, persoanele aflate în autobuz nu necesită îngrijiri medicale. Pompierii au intervenit cu două autospeciale cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD.

În urma acestui eveniment rutier, femeia aflată în ambulanță și bărbatul de 20 de ani au fost transportați la spital pentru investigații suplimentare.

Accidentul a avut loc în zona intersecției cu străzile Paris și Pitești.

 

Inspectoratul Poiliției Județene Cluj a anunțat că evenimentul rutier din municipiul Cluj-Napoca a avut loc în data de 6 noiembrie 2024, în jurul orei 20,50, când o ambulanță, condusă de un bărbat de 46 de ani, ar fi pătruns în intersecție pe culoarea roșie a semaforului, deplasându-se dinspre Bulevardul 21 Decembrie 1989 către centrul orașului, în regim prioritar.

În acest context, ambulanța a fost acroșată de un autoturism condus dinspre strada Paris, la volanul caruia a fost identificat un tânăr de 21 de ani.

În urma impactului, ambulanța a fost proiectată într-un mijloc de transport în comun aflat pe sensul opus de mers.

Accidentul s-a soldat cu rănirea a două persoane, respectiv o femeie de 43 de ani, aflată în calitate de pacientă în ambulanță, și șoferul de 21 de ani al autoturismului.

Ambele victime au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea exactă a circumstanțelor în care s-a produs accidentul.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.