Galeria Făclia

Privirile Evei”, oglinzi ale sufletului. Vernisaj Mirela Ungureanu

luni 1 iulie, 16. 00 * strada Clinicilor 33

Numele Evei continuă să trezească interes, legitim să fim cinstiţi. Pentru că numele Evei este asociat frumuseţii, dragostei, sănătăţii. Şi nu în ultimul rând, pentru că numele Evei este asociat eternului feminin în cele mai diverse ipostaze.

Eva Mirelei Ungureanu este misterioasă, se lasă greu descoperită. Şi misterul creşte cu fiecare atitudine adoptată, cu fiecare privire. Trebuie să recunoaştem că frumuseţea, eleganţa şi distincţia stau şi se regăsesc în priviri. De aici şi invitaţia de a vizita expoziţia, de a privi cu atenţie fiecare lucrare în parte, de a o privi cu ochii minţii. Numai aşa veţi recepta mesajele, pentru că mesajele Evei sunt veritabile oglinde ale sufletului, cu tot misterul afişat.

Mirela Ungureanu a absolvit Universitatea de Artă şi Design Cluj – Napo ca, studii licenţă şi master, studii continuate cu cele doctorale. Mai mult, Mirea Ungureanu este absolventa Facultăţii de teologie ortodoxă, patrimoniu cultural, din cadrul Universităţii Babeş – Bolyai.

Cu Privirile Evei se află la cea de a treia prezenţă expoziţională în 2019, precedentele fiind Magic Diafan (martie, Turnul Croitorilor), respectiv The Path of the Great Union (împreună cu Tommy Barr/Irlanda; Armagh County Museum, Irlanda), Şi tot pentru 2019 este de reţinut şi expoziţia colectivă de la Constanţa, Sertare Erotice. Sunt de amintit şi expoziţiile Dejunul pe iarbă, Apres nous – le deluge?, Vise pierdue, Lângă noi. În timp ce expoziţiile colective în ţară sau peste hotare înseamnă, ca titluri, Desenul post Brâncuşi, Dulce Amar, Contracronometru, Dada, adică nu!, Art Safari, prezenţe pe simeze din Ungaria, Slovacia, România (Bucureşti, Timişoara, Constanţa, Cluj – Napoca,…).

De luni 1 iulie, avem bucuria de a fi gazda unuui artist sensibil, plăcut, elegant prin culoare, simţ, alte oglinzi ale unui suflet armonios, sufletul Mirelei Ungureanu.

Demostene ŞOFRON

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.