Galeria de artă FĂCLIA

Pictura, stare a inimii. Expoziţie Eva Dolha

23 august – 23 septembrie

Este, înainte de orice, bucuria noastră de a găzdui un artist cum este Eva Dolha. Prezenţă plăcută, deschisă, gata să ofere mici bijuterii artsitice. Şi la cea de a 4 – apersonală în anul acesta, Eva Dolha propune un număr însemnat de miniaturi, o gamă variată de teme (peisaje rurale şi urbane, faună şi floră, portrete, naturi statice) în tehnici diverse (ulei, grafică,…), construcţii plastice care înnobilează orice colecţie.

Putem vorbi despre un stil Eva Dolha, inconfundabil, uşor recognoscibil. Cu atât mai mult de apreciat cu cât este vorba despre arta miniaturii, artă pretenţioasă prin excelenţă. În care, compoziţiile nu sunt altceva decât împrospătări ale emoţiilor prin culoare, tonalităţi vii dar şi rafinate degradeuri, o cromatică echilibrată, sesnsibil orchestrată însă.

Pictura ne spune Alexandru Mohy, nu este lucru de mână, ci de inimă”. Subscriem acestui demers, inima fiind nota definitorie a stilului Eva Dolha. O viaţă artistică pusă în slujba frumosului, cult al culorii în care se regăsesc plenar iubirea, dragostea, echilibrul, candoarea, emoţiile, puritatea.

Demostene ŞOFRON

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.