Furtună de vară

RADU VIDA

Brusc, soarele dispare. Norii se adună pîlcuri-pîlcurî şi o ploaie cu bulbuci surprinde locul. Apoi, tot atît de repede precum au venit, norii se împrăştie, dispar ridurile de pe faţa degajată a cerului şi, de parcă nu s-ar fi întîmplat nimic, soarele înstăpîneşte din nou cele zări.

E bine!

Pentru că aşa-mi pare şi viaţa noastră politică. Cu oameni ce se inflamează dintr-o dată, sau cu alţii, inşi instruiţi, capabili
să-şi argumenteze ofertele şi să divagheze agreabil. Încruntaţi, cînd situaţiile nici că sînt aşa de grave şi senini, cînd lumea ia foc de una sau alta din matrapazlîcurile dîmboviţene.

Două sînt elementele principale în jurul cărora se învîrte politica vremilor din această vară. În primul rînd, summit-ul de la Varşovia.

Trebuie să precizez că nu sînt adeptul nici unuia dintre protagoniştii inflamărilor din ultima vreme. Statele Unite ale Americii opintesc în a înconjura, cu un strîns cerc de foc, mai toată graniţa europeană a Rusiei. Şi nu e bine. Pe de altă parte, în locul dialogului constructiv, înţelegător şi dătător de speranţe, Rusia preferă ameninţări la adresa ţărilor din sud-estul Europei, asta după ce a reacţionat nervos la cîteva deziderate ale polonezilor, estonienilor, letonilor şi lituanienilor.
Ca să nu-i mai băgăm între… fulgere pe norvegieni şi finlandezi. Şi, din orgoliu exacerbat, nici cu americanii nu vor să discute. Spun că nu sînt de acord cu aceste două mari puteri. Dar mă situez înafara… trendului politichiei înalte, din moment ce spun o vorbă bună despre Germania? Această ţară europeană are păcatele ei faţă de România, mai mari sau mai mici în funcţie de analiza şi percepţia unora sau a altora dintre noi. Dar: Germania, ca şi Franţa, Italia sau Spania, de altfel, nu prea sînt de acord cu sancţiunile împotriva Rusiei; nu vor escaladarea tensiunilor dintre acesta şi ţările emergente ale continentului; şi, implicit, nu vor să-şi agraveze propriile poziţii (energetice şi de comerţ exterior) cu Rusia. Noi şi nord-vestul european însă nu dăm nici un fel de sprijin acestor tentative. Paşnice, să recunoaştem. Ci, din contră, prin întreaga noastră atitudine încurajăm faptele belicoase ale SUA. Şi ambasadorul acestei ţări se comportă de parcă el ne-a pus opincile în picioare. De vină nu-s decît preşedinţii României, actualul şi foştii, pentru că, din varii motive, le-au dat nas acestor mesageri şi le-a permis să-şi scuture bulendrele în capul celor de la etajele inferioare. Pentru… cîţiva dolari în plus. Ciudat! Pentru că şi americanii sînt ca ploaia de vară: vin şi pleacă. Dar ruşii, nemţii şi francezii sînt aici, lîngă noi, pe cînd americanii… Dacă nu vor mai avea interes, vor pleca. Şi vom rămîne cu buzele umflate. Duşmani şi cu ruşii, şi cu nemţii şi cu francezii. Tare, nu?

Înainte de caniculele ce va să vină, politicienii se cred pe tabla de şah. Şi combină, permutînd, prin aranjamente. Analiştii văd ba fuziuni PSD/PNL, ba divorţuri şi mai şi între cele două mari partide. Restul scenei? Zbateri aproape de limita… tortului, pentru că, cei mici şi mai puţin putincioşi, trezesc milă şi compasiune. Cine cu cine se va uni? Şi cine va rămîne înafara jocului? E prematur de povestit. Pentru că, asemenea vremii capricioase, ba o vorbă aruncată în vînt, ba o privire galeşă de liberal(ă) către social democraţi arată ca o ploaie repede de vară. Iar analiştii degeaba se dau rotunzi, pentru că, deocamdată, mintea lor… analitică rămîne pătrată în faţa necunoscutului.

Sigur că alegerile din toamnă sînt importante. Atît pentru noi, cît şi pentru cei care vor rămîne sau vor veni în Parlament. O ştie şi preşedintele Klaus Iohannis, drept pentru care face echilibristică la limita constituţională a atribuţiilor.

Şi-i iese, să recunoaştem.