Fundaţia Cosman

Entre – Deux” cu Teodora Cosman şi Irina Măgurean

vernisaj joi 29 noiembrie, 18. 00

Teodora Cosman și Irina Măgurean sunt două artiste care explorează spațiile intermediare.

Pornind de la fotografii de familie, Teodora observă (pictural) decalajul între obiect și reprezentarea sa. Refuzând reproducerea „fotografică”, ea își pune problema pierderilor, a lipsurilor în substanța realului și în țesătura temporalității. Cu o practică bazată pe fotografie Irina explorează „locurile unde nu s-a întâmplat nimic”, spațiile goale, incerte, momentele suspendate, lipsite de durată. Pornind de la „real”, fotografiile ei refuză cu obstinație reproducerea „realității”. Teodora Cosman este doctorand al Académie Royale de Beaux-arts și Université Libre de Bruxelles, fiind și director artistic al Fundației Cosman, iar Irina Măgurean, cadru didactic la Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca, este coordonatoarea artist-run space-ului „Camera” din cadrul Centrului de Interes.

Este expoziţia a două artiste care merită toată atenţia. Faptul că îşi reunesc lucrările este în avantajul lor, limbajul plastic propunând un Entre – Deux orginal, interesant, de urmărit. Pentru că atât Teodora Cosman, cât şi Irina Măgurean sunt de urmărit, un parcurs artistic jalonat de expoziţii personale sau colective, receptări favorabile din partea publicului şi a criticii de specialitate.

Demostene ŞOFRON

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.