Funcţia naşte organul

Radu VIDA

radu vidaNici ministrul agriculturii şi nici eu n-am pus în ghilimele ţipuritura din titlul editorialului de astăzi. Din motive care ţin de domeniul SF, cred. Eu pentru că, în directă referire la d-ul Achim Irimescu şi ceea ce i-a ieşit pe gură, nu sînt de acord cu academica exprimare. Şi nici invers nu merge, pentru că, la domnia sa, organul nu îndeplineşte nici un fel de funcţie. În ceea ce-l priveşte pe stăpînul tehnocrat al portofoliului agriculturii, n-a pus ghilimele pentru că, vedeţi dumneavoastră, nici nu ştie cine a emanat citatul cu pricina, nici nu are bunul simţ în a acredita, măcar că permutarea din combinaţia cu pricina nu-i aparţine şi nici nu-şi bate capul cu asemenea mărunţişuri ce nu ţin de… tarlaua domniei sale…

Fostul slujbaş de la Întreprinderea de utilaj chimic şi foraj Rm. Vîlcea şi mai apoi încadrat inginer cu patalama la Institutul de cercetări ştiinţifice şi ingineria tehnologilor pentru maşini şi utilaj agricol, se strecoară, umil, în Ministerul Agriculturii, face un ocol pe la Bruxelles şi vine să povestească, în loc de şaibă, ştanţă, fier şi fiare, despre grîu, porumb, sfeclă şi alte alimente.

Zilele trecute a urlat patriotul din el. Şi s-a arătat întru totul de acord cu iniţiativa legislativă de a burduşi hipermarketurile cu produse româneşti. În proporţie de 51% (de ce nu 51,1 sau 98,9% ??? – nu vom şti niciodată). Ministrul tehnocrăcănat (am să vă explic imediat de ce) s-a urcat într-un tractor virtual, cu toate că, nu ne îndoim, are permis şi pentru această importantă maşină agricolă terestră, şi a luat-o prin arătură. Fără plug, discuri şi semănînd criblură. Şi a dat din cap. Atît în faţa porţii noi, cît şi a celei vechi – tot viţel! Cum că el susţine şi diminuarea orarului de funcţionare a hipermarketurilor şi reducerea lor la… tăcere la sfîrşit de săptămînă.

A uitat că vine de la Bruxelles!
Dar, cred, i-a amintit primul nostru tehnocrat, fost ministru într-ale agriculturii de varză bruxelleze, d-ul Dacian Cioloş. Că nu poate sta crăcănat… Cum adică să reducă orarul unor entităţi private? E sarcina sindicatelor din alimentaţie. Cum să umple ditamai hardughiile de super şi hipermarketuri cu produse româneşti? Odată, că nu avem marfă şi a doua oară, ce şi unde vinde occidentalul, dacă nu într-o ţară prăpădită, într-o perpetuă stare de experiment pentru bogaţii Europei? Şi care stă drepţi, şi cînd se ordonă pe loc repaos.

Mai pe scurt, ca să înţelegem… logica organului domnului ministru Irimescu: de la prima declaraţie cu „da”, a trecut, în nici 24 de ore, la un „nu” hotărît. Şi cu semnul exclamării în coadă, de parcă, dacă a mîncat usturoi, nu pute mai rău decît un hărdău de motorină stătută în cîmp deschis şi ploaie cît încape!

Cît priveşte… funcţia: nu avem de ce să ne bate capul. Domnul Irimescu n-a învăţat nici măcar lecţia predată atît de bine în capitala Uniunii Europene, de a ţine la distanţă tot ceea ce ar împiedica măreţele realizări şi dezvoltări ale firmelor occidentale. În detrimentul firmelor româneşti, desigur. Iar în ceea ce priveşte competenţa agricolă…

Aici mai intervine o problemă. Pe care, sînt sigur, n-o poate rezolva mintea motorizată a ministrului agriculturii. Anume: de unde atîta marfă românească (51%), pentru a umple hipermarketurile? Nu zic că ar fi rău. Nu zic că nu s-ar fi putut. Dar, odată cu sistematica distrugere a puterii noastre economice, şi agricultura a intrat la… tocat. Aducem 2 ouă din producţia internă şi 500 de afară; creştem 3 vaci şi 10 împung din Olanda; avem 4 porci de sacrificat, dar noi vrem să punem pistolul la capul altor 700, care vin tot din import ş.a.m.d.
Şi unde nu e puterinţă, ce mai chichirez gîlceava!…

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.