Fulgii

 Omul e, totuşi, optimist din fire, ancestralul vorbeşte. Cînd vede primii fulgi de nea, primul gînd e de bucurie, ochii se luminează, zîmbeşte, rîde, realmente e încîntat. Nimeni nu se gîndeşte, atunci, că ei pot însemna viscol năpraznic, înzăpezire, troienire, calamitate, pagubă, nenorocire, moarte. V-aţi gîndit la asta?

E drept că nimeni nu se gîndeşte, atunci, că fulgii sînt doar apă cristalizată, poate murdară, poate poluată, nici că şoselele se vor acoperi, iar, cu sare, în cel mai bun caz, că va fi o fleşcăială teribilă, că vom merge greu, ne vom murdări, vom fi blocaţi, vom fi traumatizaţi, vom fi accidentaţi etc. V-aţi gîndit la asta?

Fulgii sînt, şi la maturitate şi în copilărie, bucurie, poate tocmai fiindcă îi asociem cu anii cînd venea Moş Crăciun înfiorîndu-ne cu anii „săniuşului pe derdeluş”, cu anii, de vis, ai începutului de viaţă. Poate tot de aceea, celebrele bătăi cu perne de puf sînt considerate ca un maximum de răsfăţ distractiv, pe care deşi nu-l agreez, îl pot înţelege ca psiholog.

Fulgii sînt nişte bucăţele, e drept arătoase, e drept şi prefăcute, căci sînt cristale de apă îngheţată ce par pufoase, par jucăuşe, vesele, prietenoase, atrăgătoare. Aşa ca politica, cea cu vorbe frumoase la început. şi ce urmează? Uităm de fiecare dată, de fiecare iarnă: înzăpeziri, îngheţ, fulgii devin o masă mincinoasă, murdară, ce ne împiedică să mergem, să înaintăm, scoate drumurile din circulaţie, împovărează gospodăriile, cer muncă grea, cer bani, cer sacrificii. Întocmai ca politicienii care cad pe capul nostru, nămeţi grei, de zici că nu i-am ales noi.

Fulgii sînt, totuşi, absolut necesari, căci menirea lor cea adevărată este să protejeze ogoarele, pămîntul, să-l îmbibe cu apa cea care dă viaţă, să asigure umiditatea normală, echilibrul adică, fără de care e haos. Aşa ca politica cea înţeleaptă, legată, cu adevărat, de democraţie, de popor şi nu doar de vorbe sforăitoare, interese meschine personale sau de grup, aşa cum ne-am obişnuit.

Fulgii sînt bucuria, încrederea şi speranţa tuturor. Şi aşa ar trebui să fie şi politica, indiferent de culoare, căci ar trebui să simţim că ei, toţi, vor binele ţării, deci al nostru, al fiecăruia. Şi am şti asta, dacă am vedea că e adevărat, dacă ne-ar convinge cu fapte.

Fulgii sînt acele mici picături îngheţate de apă în care, ca într-o prismă, culorile toate se adună, se răsfiră, strălucesc în soare şi toate, laolaltă, construiesc lumina albă. Şi aşa ar trebui să fie şi politica, dacă ar fi axată pe valorile fundamentale: ideal comun, prosperitate, siguranţă şi pace pentru fiecare.

Fulgii sînt un miracol, căci fiind parte a Naturii, ei ştiu secrete străvechi, ştiu cum să asigure supravieţuirea, ba chiar vieţuirea în belşug, normalitate şi fericire. Şi aşa ar trebui să fie şi politica.

Fulgii sînt o promisiune de primăvară, căci ocrotesc pămîntul, recolta, hrana viitoare, deci viaţa noastră, a tuturor. Şi aşa ar trebui să fie şi politica.

Natura îşi onorează, întotdeauna, promisiunile, dacă o respectăm. Politica? Să sperăm? Să mai sperăm?

Să mai sperăm.

Dar, în sensul lui Aristotel – speranţa e visul omului treaz.

Stela-Maria IVANEŞ