Frate cu codrul?

Radu VIDA

radu vidaDecimarea pădurilor patriei a devenit o constantă a ultimilor douăzeci şi cinci de ani. Adevărate „găuri negre” au apărut prin toţi munţii noştri şi, credeţi-mă, înverşunarea cu care se taie lemnul preţios pare de nestăvilit. Nu numai ochiul călătorului grăbit înregistrează dezastrul, dar cifrele statistice sînt o adevărată ruşine pentru ce se petrece în acest areal, altădată izvor de poezie şi cînt înaripat.

Ritmul pierderii pădurii se menţine, zic rapoartele oficiale, la 3 hectare pe zi. Auziţi! Se înregistrează 67 de tăieri ilegale pe zi.Numai între 2008 şi 2014 s-au recoltat 26,60 milioane de metri cubi de masă lemnoasă, iar volumul aprobat a fost de doar 17,9 milioane de metri cubi. Diferenţa reprezintă jaful din păduri, tăierile ilegale. Şi, în principal nu vorbim despre cei care fac foc cu lemne. Sînt tot mai puţini, tot mai bătrîni şi neputincioşi, ba, aş îndrăzni să spun, tot mai cinstiţi. Pentru că, majoritatea îşi procură lemnele pe cale legală. Adevăraţii bandiţi sînt cei care defrişează pentru construcţii, mobilă şi export, pomi de Crăciun din cele mai preţioase esenţe de brad, dar şi meşteşuguri noi, ce înghit cantităţi însemnate de lemn de esenţă tare. Sînt grupuri mai mici sau mai mari, şi care nu au neapărat în spatele lor politicieni veroşi, cu toate că – am mai zis – vereştoismul şi hrebenciugismul au ajuns legende ale răului cu chip uman şi parlamentar prin anumite părţi ale ţării. Sute, poate mii de joagăre clandestine, sute poate mii de camioane de mare tonaj, sute, şi, sigur, mii de oameni implicaţi.

Şi, doar pe ici pe colo, cîte un vinovat.
Judeţul nostru, alături de Maramureş şi Alba, deţin un nedorit loc fruntaş în ceea ce priveşte distrugerile ilegale de fond forestier. 78 la sută din tăierile ilegale se petrec în aceste trei judeţe, iar Clujul deţine 37 la sută din acest procent.

Trist.
Parlamentul, ca şi divanul de altădată, a cugetat. Fîîîîs! CSAT s-a agitat şi a decretat că tăierile ilegale „pun în pericol siguranţa publică”. Fîîîîs! Ordonanţa Guvernului nr. 32/2015 a făcut un pas înainte. Iar acum, cu hîr, cu mîr, Forumul legislativ a dat liber la înfiinţarea Gărzii forestiere.

Un act birocratic necesar, desigur, pentru prevenirea şi combaterea tăierilor ilegale. (Nu-i vorbă, că şi cele legale sînt mult prea permisive, din moment ce 17,9 milioane de metri cubi de pădure se fac praf şi pulbere). Zice-se că Garda forestieră va avea atribuţii în ceea ce priveşte monitorizarea, implementarea şi controlul regimului silvic de la noi.

Frumos!
Atîta doar că trebuie să avem grijă la înfiinţarea… gărzii care supraveghează garda, care, la rîndul ei… Un poliţist în urma unui miliţian… Şi un ins de la DNA, care să stea ascuns în pădurea tutelară a secretarului de stat pentru… păduri. Care, nu-i aşa?, veghează… Şi… aşa mai departe. Dar n-ar fi rău ca domnul preşedinte Iohannis să ne traducă ce scrie în legea (draconică) a silviculturii austriece. Şi, pe lîngă asta, ar trebui să grăbim programele de multiplicare a centralelor producătoare de energie electrică, finalizarea electrificării fiecărui cătun, precum şi încurajarea şi controlul sever al fabricilor de mobilă. În primul rînd, pentru a nu exporta lemn brut sau, în cel mai bun caz, cherestea; iar în al doilea rînd, pentru a-i depista pe acei „întreprinzători” care cumpără lemn pe sub mînă, încurajînd distrugerea pădurilor, neplata taxelor către stat şi cîte şi mai cîte…

Dar cine să facă asta?
Păi, iată, dacă nu ajunge Garda forestieră, Ministerul Finanţelor, Ministerul de Interne, măcar să reînviem cumva dragostea românului pentru codrul cel veşnic dătător de siguranţă şi permanentă statornicie…

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.