François Hollande şi promisiunile sale nerespectate

ABC

Candidatul Hollande criticase cu asprime intervenţia militară franceză care a dus la înlăturarea colonelului Gaddafi în Libia. La 11 ianuarie, după nouă luni de la alegerea sa, preşedintele Hollande a dat ordin forţelor aeriene să lanseze atacurile care au dat startul războiului solitar al Franţei în Mali. Cinci luni mai tîrziu forţele jihadiste au fost oprite. Dar Mali rămîne ancorată într-un război civil etnic şi religios, în care Franţa joacă rolul tradiţional de jandarm african în fostele colonii.

Candidatul Hollande reiterase în numeroase ocazii că Franţa nu va semna “niciodată” Pactul bugetar european (Tratatul fiscal convenit de Angela Merkel şi Nicolas Sarkozy). După o perioadă scurtă de “răzvrătire”, Hollande a decis să ratifice Tratatul fiscal, la trei luni după alegerea sa ca preşedinte. Preşedintele a spus că a făcut această concesie, în schimbul acceptării Germaniei de a include pactul său de creştere în Tratat. Simplă retorică: şase luni mai tîrziu, PS denunţa “egoismul” cancelarului Merkel care continuă să nu accepte politicile Franţei şi ale întregii Europe de Sud, care cer mai multă flexibilitate pentru a putea respecta angajamentele bugetare pe care nimeni nu le poate îndeplini.

Candidatul Hollande a promis că “va relansa” creşterea la sfîrşitul anului 2013, graţie “unei noi politici economice europene”. Promisiunea deşartă. UE aminteşte Franţei că se va întoarce la recesiune, anul acesta, şi că preşedintele Hollande continuă să nu respecte promisiunile europene pe care Franţa le-a dispreţuit ani de-a rîndul. Prin semnarea pactului fiscal (negociat de Sarkozy şi Merkel), Hollande anunţase că marea prioritate naţională era de a restaura echilibrele economice naţionale. Simplă promisiune. În ultimele luni, datoria suverană franceză a continuat să crească, în ciuda promisiunii că datoria din 2012 va fi stabilizată la 88,7 % din PIB (în condiţiile în care a depăşit deja 90,2 %).

Cu alte cuvinte: în primele 12 luni ale mandatului Hollande, a crescut datoria naţională, au crescut deficitele, s-a redus creşterea, a scăzut competitivitatea industriei, s-au redus exporturile în zona euro şi s-au majorat impozitele. Politica economică şi socială a preşedintelui Hollande a eşuat atît pe plan naţional, cît şi pe scena europeană.

Preşedintele Hollande şi-a respectat însă marea promisiune de a legaliza căsătoriile între homosexuali, dar cu un rezultat social şi politic total neaşteptat. Ostilitatea faţă de această legalizare a favorizat apariţia unei noi drepte sociologice, care nu se recunoaşte nici în dreapta tradiţională, nici în extrema dreaptă. Punctul cel mai defavorabil este însă dezamăgirea naţională: 75 % dintre francezi spun că au o părere proastă sau foarte proastă despre Hollande, care mizează pe doar 20 sau 25 % de opinii favorabile, în scădere.