Fotoliul de orchestră | Energia și noutatea limbajului muzical

Interviu cu dirijorul Nicolò Umberto Foron și solistul Matei Ioachimescu

Vineri, 1 aprilie, orchestra Filarmonicii de Stat „Transilvania” și solistul invitat, flautistul Matei Ioachimescu, au încântat publicul cu o prestație de excepție, sub bagheta tânărului dar extrem de talentatului dirijor Nicolò Umberto Foron.

În prima parte a serii, cei prezenți au avut ocazia să audieze Concertul pentru flaut de Călin Ioachimescu, iar după o scurtă pauză, Uvertura la Manfred, op. 115 de Robert Schumann și Simfonia nr. 6 în si minor, op. 74, Patetica de Piotr Ilici Ceaikovski.

Notele delicate ale flautului s-au împletit cu dramatismul și suspansul compoziției de ansamblu a concertului semnat de Călin Ioachimescu, susținând atmosfera unui periplu misterios și antrenant. La momentul de bis, solistul invitat a surprins auditoriul cu o interpretare modernă, cu influențe rock. Este vorba despre lucrarea „Zoom Tube” de Ian Clarke, care a stârnit valuri de aplauze din partea publicului dar și a orchestrei clujene.

Matei Ioachimescu a afirmat cu acest prilej: „Este un act de curaj să ne întâlnim într-o asemenea perioadă, pentru a asculta o muzică din timpurile dumneavoastră.”

Un moment emoționant al serii a fost acela când însuși compozitorul Călin Ioachimescu a urcat pe scenă, în ovațiile celor de față.

Nicolò Umberto Foron a impresionat prin forță și vivacitate, prin energie și o virtuozitate aparte, confirmând măiestria pentru care este cunoscut, în ciuda vârstei sale foarte tinere de doar 24 ani.

La finalul concertului simfonic am avut onoarea și bucuria de a sta de vorbă cu invitații, care ne-au acordat un scurt interviu, exprimându-și încântarea de a fi parte la această experiență muzicală novatoare la Cluj-Napoca.

INTERVIU NICOLÒ UMBERTO FORON

Reporter Făclia: Cum ți s-a părut prestația de ansamblu din această seară?

Nicolò Umberto Foron: A fost un repertoriu emoționant, pentru că am susținut un concert tradițional împreună cu un compozitor român și sper că acest lucru a adus multă bucurie publicului din România.

Reporter Făclia: Cum ți se pare Clujul ca oraș?

Nicolò Umberto Foron: Este un oraș tânăr, cu atât de multă energie. Seara, ori de câte ori am avut timp, am ieșit pe afară. Mi-a plăcut mult și m-aș bucura să mă reîntorc în acest oraș frumos.

Reporter Făclia: Nu ești doar dirijor, ci cânți și la pian. Cum se îmbină cele două experiențe pentru tine?

Nicolò Umberto Foron: Sunt și compozitor în același timp, deci fac trei lucruri. Cred că un  muzician trebuie să le facă pe toate. Toate mă ajută, toate îmi plac foarte mult. Atunci când cânt la pian sunt cerințe diferite, este o energie diferită față de dirijat și compoziție. Dar, la urma urmei, toate reprezintă muzică și se completează reciproc.

Reporter Făclia: Cum apreciezi colaborarea cu orchestra Filarmonicii de Stat ʽTransilvania” din Cluj ?

Nicolò Umberto Foron: Mi-a plăcut foarte mult să lucrăm împreună. Momentele de la repetiții au fost minunate. Nu a fost un repertoriu ușor, capodoperele lui Ceaikovski nu sunt ușoare, mai ales că toată lumea le cunoaște. Cu toții trebuie să interpretăm la standarde foarte înalte.

Reporter Făclia: Ești un artist foarte tânăr, multă lume a remarcat acest aspect. Cum te raportezi la aceasta?

Nicolò Umberto Foron: Fac muzică de când mă știu, cred că vârsta nu contează. Dau tot ce am mai bun, îmi fac meseria și asta e tot ce contează.

INTERVIU MATEI IOACHIMESCU

Reporter Făclia: Cum a fost colaborarea cu orchestra filarmonicii clujene și cu dirijorul invitat, cum ați resimțit acest sincron?

Matei Ioachimescu: A fost o colaborare excepțională, nu mă așteptam la nimic mai puțin, este o orchestră pe care eu o cunosc. De asemenea, orchestra mă cunoaște, am mai colaborat de câteva ori. Clujul este un oraș care mie îmi este foarte, foarte apropiat, am mulți prieteni aici, este locul unde am ales să îmi termin teza de doctorat, sunt mai multe lucruri care mă leagă de acest oraș, multe masterclass-uri, îmi place foarte mult ceea ce se întâmplă în mediul educațional, preuniversitar în special, au niște profesori foarte dedicați acestui instrument și asta îmi provoacă foarte multă plăcere. În ceea ce privește lucrul cu orchestra și cu dirijorul, am avut surpriza în primul rând să descopăr un dirijor extrem de dedicat și extrem de matur față de ceea ce știam eu că reprezintă meseria asta, care presupune un anume grad de maturitate, un anume fel de experiență și niște aptitudini pe care eu credeam că oamenii trebuie să le dobândească în timp. Nu am putut să-mi imaginez că cineva cu o vârstă atât de fragedă poate avea un asemenea control fantastic, o siguranță de sine bazată pe lucruri extrem de clare și de faptul că cineva la 24 de ani, iată, știe foarte, foarte bine ce vrea. Este, în general, un platou de emoții când un dirijor atât de tânăr vine în fața unei orchestre, este un ansamblu de 80 de oameni care trebuie să acorde un anume respect, o anumită atenție și câteodată relația dirijor foarte tânăr-orchestră este una dificilă. Iată că el a reușit nu doar să se impună dar să creeze într-adevăr o săptămână de lucru extraordinară. Iată, am avut și eu rolul în chestiunea asta, nici nu am simțit când au trecut aceste zile. M-am bucurat foarte mult de invitația Filarmonicii, de colaborarea cu acești oameni foarte, foarte bine pregătiți și foarte serioși. Nu întâmplător este una dintre cele mai bune orchestre din țară.

Reporter Făclia: Ce ne puteți spune despre repertoriul pe care tocmai l-am ascultat?

Matei Ioachimescu: Un alt set de emoții venea vizavi de repertoriul ales. Muzica momentului nu este niciodată ceva ușor accesibil, abstractismul de care dă câteodată dovadă este ceva ce încurcă uneori atât instrumentiștii din orchestră, cât și publicul. Una dintre misiunile mele, care durează deja de foarte mulți ani, este de a prezenta muzica momentului, cu toate riscurile posibile. Sunt convins că este rolul fiecărui instrumentist cu experiență să elimine granițele temporare și stilistice în așa fel încât muzica să se împartă în două: muzică bună și muzică mai puțin bună. Prin urmare, ceea ce m-a impresionat este că, în ciuda a ceea ce cumva promitea această săptămână, publicul a venit numeros către acest concert, ceea ce m-a bucurat foarte mult. Aveam foarte mari emoții în ceea ce privește prezența unui public numeros la un asemenea concert. Sigur, sunt situații la care trebuie să ne adaptăm. Este o situație post pandemică din care trebuie să ne revenim cu toții, din care publicul trebuie să reînvețe drumul către instituțiile de cultură și de spectacole. Această problemă este peste tot. Mă bucur că mesajul a ajuns la public și că el a venit să asculte în seara asta, pe de-o parte, simfonia a 6-a de Ceaikovski, dar, pe de altă parte, să aprecieze, iată, un concert al unui compozitor în viață, pe care au avut privilegiul să-l vadă în carne și oase. Este un privilegiu să asiste la muzica momentului, iar pentru mine este o bucurie imensă să-i fac părtași la această muzică și să-i conving că limbajul muzical nu trebuie să fie doar întotdeauna doar unul clasic, cel cu care ei sunt obișnuiți. Să nu uităm că nu poți accesa un sistem mai sofisticat dacă îl eviți. Prin urmare, confruntarea cu o muzică ceva mai sofisticată, un pic mai altfel este calea către sofisticare, este un lucru care servește atât individului, cât și societății în general. Cred că direcțiunea și direcția acestei filarmonici dau dovadă de un mare curaj să propună asemenea lucrări, luând în considerare faptul că s-ar putea să nu aibă încasările pe care le așteaptă o instituție ca aceasta. Prin urmare, iată un succes cu muzica momentului și cu un dirijor absolut fenomenal, un câștig pentru toată lumea.

Reporter Făclia: Cum ați ales lucrarea de la momentul de bis, spuneți-ne mai multe despre aceste tendințe noi în muzică. Ați folosit tehnici noi.

Matei Ioachimescu: Cu siguranță. Tehnici noi, dar, iată, nimic nu este nou, totul se redescoperă, se reinventează. Piesa „Zoom Tube” a compozitorului britanic Ian Clarke este o piesă de maximă atractivitate. Face parte din categoria acelor lucrări care conving publicul să asculte ceva total neobișnuit. Folosirea unor limbaje noi, dar de o manieră atât de bine organizată și atât de bine transformată și cu o dramaturgie a piesei foarte, foarte bine definită vine să distreze, să ne amuze pe toți, pe solist și public deopotrivă. Consider că acest gen de lucrări fac parte fix din acel repertoriu pe care vrem să-l abordăm, vrem ca publicul să nu se sperie de muzica momentului, ci, dimpotrivă, să o găsească atractivă, distractivă, de ce nu, și să plece acasă cu sentimentul că au asistat la ceva special și, cu convingerea faptului că noile limbaje reprezintă o muzică de simțit și nu de înțeles.

Sursă foto: Cristina Rădulescu

Iulia GHIDIU