FOTO | U-BT Cluj la un pas de Final Four în BCL. Silvășan: ”A fost ceva magic”

U-Banca Transilvania ClujRiesen Ludwigsburg a fost un meci de povestit copiilor. Și e de povestit despre atmosfera incredibilă din Sala Polivalentă din Cluj, acolo unde s-a înregistrat cea mai mare asistență pe care a avut-o România vreodată la un meci disputat în sală, 10.000 de spectatori, despre partida în sine jucată într-un ritm nebun, extrem de agresiv și de un dramatism rar, dar și despre copiii prezenți în tribunele BT Arena, despre părinții și bunicii lor, ca și despre incredibila galerie de care au beneficiat jucătorii lui Mihai Silvășan în fiecare secundă a meciului. U-BT Cluj a scris deja istorie pentru România prin calificarea între primele opt echipe de baschet ale Europei, iar după victoria de marți seara sunt toate șansele ca visul frumos să continue. Este deja 1-0 pentru echipa din Cluj, iar pentru calificarea în semifinalele Basketball Champions League, U-BT mai are nevoie de o singură victorie în cele două meciuri rămase de disputat.

Înainte de partidă, Mihai Silvășan se temea de agresivitatea germanilor și de experiența lor în cea mai importantă competiție baschetbalistică a continentului, și spunea că este în căutarea soluțiilor care să contracareze toate aceste atuuri ale celor de la Ludwigsburg, iar desfășurarea partidei a demonstrat că le-a și găsit, dar, și mai important, că ele au și fost aplicate pe parchetul BT Arena. Și asta s-a văzut cu precădere în ultimul sfert, când jucătorii din Cluj au demonstrat o stăpânire de sine incredibilă și o energie care i-a făcut să treacă peste momentele în care nemții păreau a se fi desprins în câștigători.

Argumentele sunt de necontrazis: Patrick Richard și Bircevic au înscris zece puncte în ultimul sfert, dar au reușit și trei aruncări incredibile de trei puncte care au descătușat energiile necesare pentru a duce pe U în avantaj pe tabela de marcaj. Brandon Brown a fost și el determinant în planurile puse la cale de Silvășan, acesta reușind 11 puncte, din cele 12 în total, după pauză, 8 dintre ele atunci când echipa avea mai mare nevoie, adică în ultimul sfert, dar și un număr de 7 pase decisive.

Principalii marcatori ai meciului au fost: Patrick Richard, 14 puncte, Stefan Bircevic, 13 puncte, Karel Guzman și Brandon Brown, cu 12 puncte, de la U-BT Cluj, respectiv, Jonah Radebaugh, 16 puncte, și Justin Simon, 14 puncte, de la Riesen Ludwigsburg.

Campionii României au acum două șanse incredibile de a ajunge Final Four: fie o victorie săptămâna viitoare pe terenul germanilor, fie una în partida decisivă care se va desfășura tot în fața propriilor suporteri din Cluj.

”Să rămânem cu picioarele pe pământ”

”Greu de spus ce a făcut diferența într-un asemenea meci, oricare echipă putea câștiga. Cred că energia pe care am avut-o pe final, asta și datorită fanilor, ne-a făcut să rămânem în meci, să nu cedăm absolut nicio clipă, am marcat niște coșuri de trei puncte destul de complicate pe final. Jucătorii noștri au ieșit la rampă unul câte unul, nu am mai lăsat așa multe recuperări ofensive în ultimele trei-patru minute, și cred eu că asta ne-a adus victoria. Am spus și înaintea acestui meci că trebuie să avem o apărare deosebit de puternică și de precisă. Cu o astfel de echipă trebuie să ai cât mai multe oportunități de a înscrie coșuri ușoare. Ne dorim să îmbunătățim acest lucru în meciul doi, însă nu este deloc ușor cu o așa echipă care are un stil extrem de agresiv. Știam că așa vor fi și după pauză, asta fac ei: omoară, între ghilimele, adversarii minut de minut cu agresivitatea lor. Le-am spus și jucătorilor la început, dar și la pauză, că trebuie să ne găsim resursele de a rămâne în meci, posesie după posesie. Să nu ne lăsăm afectați de unele mingi pierdute, de unele recuperări, să uităm ce a trecut și să trăim momentul prezent, și să vedem ce putem face mai bine pentru a câștiga posesia pe care o jucăm, atât din punct de vedere defensiv, cât și ofensiv. Deci constanța în a face lucrurile bine, cred eu că a fost cheia în acest meci. Chiar dacă am mai greșit, n-am lăsat ca acele greșeli să ne tragă în jos și să le dea lor energie pe mai departe.

Publicul a fost al șaselea jucător, probabil și el ne-a dat adrenalină și energie în ultimele minute când a fost foarte mare nevoie de așa ceva. Țin să le mulțumesc suporterilor pentru prezența lor, a fost ceva magic, și asta va rămâne în istoria baschetului clujean și a celui românesc: prima echipă din România care joacă în fața a zece mii de oameni.

Contează enorm că am jucat pe teren propriu primul meci, nu cred că le-a fost ușor să joace într-o sală cu zece mii de oameni. Mă bucur că am reușit să profităm de acest avantaj și să avem în acest moment 1-0. Mergem mai departe, nu trebuie să ne relaxăm, nu trebuie să fim super-încântați de această super-performanță. Luăm lucrurile pas cu pas, urmează antrenamente, urmează meciul cu Focșaniul, după care abia apoi urmează meciul cu Ludwigsburg.

Nu cred că putem vorbi de nicio favorită în acest moment. Se poate întâmpla orice, ați văzut cât de echilibrat a fost acest meci, iar Ludwigsburg are atât forța fizică dar și cea mentală să câștige următoarele două meciuri. Noi, repet, trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ, trebuie să ne gândim cum putem fi mai buni decât am fost în acest meci, ce să facem în meciul din Germania pentru a ne da șanse să câștigăm. Asta trebuie să facem, nu să ne gândim la calificare”, a declarat Mihai Silvășan, antrenorul celor de la U-BT Cluj, la finalul partidei.

”Echipa a avut o energie fantastică. A știut cum să închidă meciul în momentele grele, a punctat în ofensivă. Acel aalley oop a fost remarcabil, Brown e un viclean, un tip fantastic. Cred că echipa merita această victorie, am controlat meciul cu mult devotament, inimă și un baschet de calitate”, a declarat și jucătorul gazdelor, Dustin Hogue, la finalul meciului.

”Recunosc că am avut meciul sub control pe final, dar îi felicit pe Mihai (Silvășan, n.red) și pe jucătorii lui pentru ce au reușit. Pe final au avut niște aruncări extraordinare prin Bircevic, de două ori, și Brown, în timp ce noi am irosit câteva aruncări libere și am pierdut câteva angajamente simple. A fost și o atmosferă extraordinară aici la Cluj-Napoca și așteptăm cu nerăbdare să ne reîntoarcem aici. Felicitări echipei din Cluj!”, a declarat și John Patrick, antrenorul celor de la Ludwigsburg.

Sandu Mureșan

Citește și:

Victorie!!! U BT Cluj-Napoca, debut senzațional în sferturile Ligii Campionilor

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut