FOTO | CFR face mare FCSB-ul, după cel mai slab meci din acest sezon al campioanei României

Dan Petrescu a cerut fanilor să ajute CFR-ul cu prezența și susținerea lor la meciuri. Antrenorul a primit ce a dorit la meciul capital cu FCSB, un stadion plin ochi alături de echipa sa. Și ce a dat la schimb Petrescu? Nu ceva plăcut ochiului, oricum.

A venit cu cel mai oribil meci al CFR-ului din acest an. Au mai fost meciuri în care CFR se apăra ca la Plevna lăsându-și adversara să vină peste ea. Au mai fost meciuri în care campioana României nu risca nimic, dar măcar atunci când avea ocazia lovea crunt pe contraatac, și, mai mereu, se lăsa cu gol și cu trei puncte în desagă. Ei bine, duminică seara, tocmai în partida care le putea aduce titlul de campioană la poarta stadionului, CFR a reușit să tragă primul șut spre poarta FCSB-ului abia în minutul 88 (!). Asta după ce contracandidata la titlu reușise să deschidă meritat scorul, cu 14 minute în urmă. Singurul șut pe poarta FCSB-ului a venit în prelungiri, și i-a aparținut tânărului Birligea. Așa s-a scris istoria meciului care a adus prima înfrângere din acest sezon pe teren propriu a campioanei României.

 

Fără Hindrich în poartă, dar cu Petrila printre titulari, CFR a început destul de precaută partida. Min.4, Olaru are prima ocazie a meciului, șutul său pe colțul scurt a fost însă reținut de Bălgrădean. Min.15, un nou șut pe poartă expediat de cei de la FCSB prin Tănase, dar fără probleme pentru portarul CFR-ului. Jocul are multe momente de întreruperi. Min.21, Popescu trimite și el din marginea careului spre poartă, dar șutul său nu este deloc periculos. CFR nu a avut nicio ocazie de gol în primele 25 de minute ale meciului, nu riscă nimic, mulțumindu-se să se apere în speranța unui contraatac periculos. Min.28, Popescu șutează din lovitură liberă de la 22 de metri, mingea trece de puțin pe lângă bara din dreapta a porții clujenilor.Min.42, FCSB continuă să atace și Ovidiu Popescu trage puțin peste poartă dela mare distanță. Chiar înainte de pauză, CFR rămâne în 10 jucători, după eliminarea lui Susici, în urma unui fault dur asupra lui Darius Olaru. 0-0 la pauză, după o repriză în care parcă FCSB a evoluat pe teren propriu. CFR a ”reușit” să nu aibă nici măcar o ocazie la poarta rivalilor, niciun șut pe poartă, sau măcar spre poarta în care a șomat total Târnovanu.

Imediat după pauză, FCSB se năpustește asupra porții lui Bălgrădean. Mai întâi, în min. 47, Edjouma trimite un șut bombă, dar portarul Clujului e la post. Peste două minute, ocazie uriașă de gol a FCSB-ului: Cristea trimite cu capul mingea în transversală, acesta revine în teren la Edjouma, dar lovitura sa de cap din 6 metri este prea slabă pentru a-l învinge pe Bălgrădean. CFR nu are replică, iar Burcă respinge părovidențial din fața porții. Edjouma are o nouă ocazie de gol în min.60, dar mingea trece la o palmă de bară. Golul care plutea practic în aer a căzut în minutul 74, când mingea a intrat în poartă după un șut de la 30 de metri al lui Octavian Popescu, deviat nefericit de Graovac. Se face minutul 88, iar Boateng reușește primul șut la poartă al CFR-ului, și acesta trimis la mare distanță de poarta FCSB-ului. Clujenii se aruncă disperați spre poarta lui Târnovanu, dar era deja prea târziu. În minutul trei al prelungirilor, Birligea are șansa egalării, dar mingea se oprește în brațele portarului.

În urma acestui rezultat, FCSB s-a apropiat la doar două puncte de CFR Cluj, cu cinci etape înainte de finalul sezonului. Etapa viitoare, echipa din Gruia joacă în deplasare cu FC Voluntari, în timp ce FCSB va juca, tot în deplasare cu Farul Constanța.

Sandu Mureșan

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut