Fotbal/CFR Cluj a perfectat primul transfer

foto Ruiz
Ruiz, în stînga, cu mingea la picior

Spre deosebire de alte echipe din Liga 1, foarte active pe piaţa transferurilor, CFR Cluj anunţă, în sfîrşit, prima mutare. Nu la fel de sonoră precum cea a ASA-ului din Tg. Mureş, care l-a înregimentat pe Adrian Mutu. Cu doar o zi înainte de plecarea în cantonamentul din Cipru, formaţia din Gruia şi-a asigurat serviciile mijlocaşului ofensiv spaniol Juan Carlos Real Ruiz, în vîrstă de 24 de ani. Acesta vine la CFR liber de contract, după ce şi-a reziliat contractul cu formaţia Deportivo La Coruna, care l-a legitimat în 2012. Ultima oară, Juan Carlos a evoluat sub formă de împrumut la Tenerife, pentru care în 2015 a jucat 19 partide şi a marcat un gol. În trecut a mai jucat la Huesca. Juan Carlos nu a apucat să joace nici un meci în „Primera Division”. Jucătorul se va alătura clujenilor în cantonamentul din Insula Afroditei. CFR a mai avut în lot un Diego Ruiz, între 2008 şi 2010.

Cristian FOCŞANU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.