Fotbal / „U” Cluj și-a adus portar din Liga 1

După cum confirmă site-ul oficial, Universitatea Cluj a ajuns la un acord cu FC Argeș, pentru împrumutul pentru un sezon al portarului George Micle (19 ani și 1,92m). În sezonul trecut, Micle a apărat poarta celor de la FC Argeș în șase partide din Liga I și într-un joc din Cupa României. De asemenea, el a făcut parte și din circuitul echipei naționale de tineret, fiind convocat de fostul selecționer al „tineretului” Adrian Mutu, în prezent la FC U Craiova. George Micle s-a născut la Satu Mare și a debutat la nivel de seniori în 2019, la Sportul Snagov, formație pentru care a evoluat în 13 partide. Micel a pus umărul la promovarea lui FC Argeș pe prima scenă fotbalistică a țării. În tranzacția privind aducerea lui George Micle a fost inclus fundașul Tudor Telcean, care va îmbrăca din noul sezon tricoul celor de la FC Argeș. Ceea ce n-a reușit pe teren, Telcean a izbutit prin acest împrumutut, să promoveze în Liga 1. Împrumutul este valabil până la finele stagiunii 2021/2022, cu opțiune de transfer definitiv. În sezonul trecut, Telcean a bifat 19 de prezențe pentru “Șepcile Roșii” și a oferit trei pase decisive. Această mutare pentru mine înseamnă un pas foarte important, pe care eu mi l-am dorit. Mă bucur foarte mult că cele două cluburi au ajuns la o înțelegere. Mi-am dorit mult să plec acolo și să fac un pas spre Liga 1 este un lucru foarte bun pentru cariera mea. Sper să confirm așteptările și să mă impun acolo. Le mulțumesc tuturor celor care au fost alături de mine în acești patru ani și probabil vom mai fi alături, deoarece plec doar pentru un an ca împrumut. Sper să promoveze în acest an și toate visele să li se îndeplinească și să fie puternici împreună”, a mărturisit Tudor Telcean pe site-ul oficial al Universității Cluj.

Cristian FOCȘANU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut