Fotbal / Liga 5 (zona Cluj) – Bradul Mărişel, maxim de puncte

Bradul Mărişel este singura echipă cu victorii pe linie în Liga a 5-a, zona Cluj. În meciul vedetă al etapei a 5-a, Bradul şi-a valorificat avantajul terenului propriu în disputa cu AMEFA Cluj şi s-a impus cu 2-1, revenind de la 0-1. Oaspeţii au intrat la pauză în avantaj, după golul lui Lucian Dodea, din minutul 42. Finalul meciului le-a aparţinut gazdelor, care au restabilit egalitatea în minutul 79, prin Vasile Petrişor şi au marcat golul victoriei în minutul 89, cu largul concurs al lui Andrei Pop, de la oaspeţi, care a „încurcat” porţile. AMEFA Cluj a suferit prima înfrângere din acest sezon. Echipa cu cel mai bun atac din campionat, Viitorul Sânpaul, a avut parte de o deplasare incomodă, la Jucu, cu Unirea 2. Amfitrionii au deschis rapid scorul, în minutul 2, prin Simion Fişer, acesta fiind singura reuşită a primei reprize. Oaspeţii s-au dezlănţuit după pauză şi au marcat de patru ori. Florin Cucuruzan a reuşit hat-trick-ul. Scorul final a fost stabilit de Gheorghe Anca, de la Unirea 2, care a înschis tabela în minutul 85. O partidă spectaculoasă s-a jucat la Dezmir, între Inter din localitate şi Viitorul Gârbău. Gazdele au condus cu 3-1, dar au scăpat victoria printre degete, fiind egalate în prelungiri. Grigore Bercheşan, de la Inter Dezmir, a marcat trei goluri. Cealaltă echipă din Dezmir, Viitorul, a condus cu 1-0 şi 2-1 pe Viitorul Poieni, dar a ratat victoria. Fănel Ilea a marcat în minutul 88 golul de 2-2. Viitorul Poieni a încheiat meciul în efectiv incomplet, după eliminarea lui Stefăniţă Vasile, care a interceptat direct cartonaşul roşu în minutul 90. N-a fost singurul cartonaş roşu al etapei. Mihai Burz, de la Viitorul Feleacu, a fost eliminat în minutul 63 al partidei cu Voinţa Pata, câştigată de aceasta din urmă cu 3-1. Etapa a 6-a programează astăzi nu mai puţin de şapte partide. Liderul Bradul Mărişel se deplasează la Cluj, pentru meciul cu una din codaşele calsamentului, Iris 2014. De asemenea, Viitorul Sânpaul are parte de o misiune facilă, împotriva „lanternei roşii”, Progresul Sânnicoară. În epilogul rundei, vineri, 30 septembrie, se întâlnesc Vlădeasa Huedin şi Inter Dezmir.

 

Rezultatele înregistrate în etapa 5

  • Bradul Mărişel – AMEFA Cluj 2-1
  • Viitorul Poieni – Viitorul Dezmir 2-2
  • Porgresul Vlaha – Avântul Luna 3-1
  • CS Aghireşu – AS Borşa 1-0
  • Unirea 2 Jucu – Viitorul Sânpaul 2-4
  • Progresul Sânnicoară – Vlădeasa Huedin 1-3
  • Inter Dezmir – Viitorul Gârbău 3-3
  • Voinţa 2011 Pata – Viitorul Feleacu 3-1
  • Iris 2014 Cluj a stat.

Etapa viitoare

Joi, 29 septembrie

  • Viitorul Gârbău – Voinţa 2011 Pata
  • Viitorul Sânpaul – Progresul Sânnicoară
  • AS Borşa – Unirea 2 Jucu
  • Avântul Luna de Sus – CS Aghireşu
  • Viitorul Dezmir – Progresul Vlaha
  • AMEFA Cluj – Viitorul Poieni
  • Iris 2014 Cluj – Bradul Mărişel

Vineri, 30 septembrie

  • Vlădeasa Huedin – Inter Dezmir
  • Viitorul Feleacu stă.

Cristian FOCŞANU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.