Fotbal (Liga 3) / Când se face…Unirea sar scântei

Vremea, mai puţin capricioasă decât de obicei, a permis disputarea meciului de fotbal dintre Unirea Dej şi Unirea Tăşnad, care a avut loc miercuri, pe terenul primeia şi a contat pentru etapa a 16-a din Liga a 3-a, Seria a 5-a. Partida nu s-a disputat la data iniţială din cauza terenului impracticabil. Unirea Dej rămâne o echipă puternică doar în faţa adversarilor retraşi din campionat. Şi am văzut acest lucru în disputa cu Viitorul Ghimbav, decisă la „masa verde”. Pentru dejeni lucrurile se complică când meciurile chiar se joacă, iar pseudo-remanierea lotului care a avut loc în pauza de iarnă dă rateuri. În orice caz, infuzia de italieni nu dă rezultatele aşteptate. Semn că nu tot ce poartă eticheta made in Italia trebuie să fie neapărat şi de calitate. Cu atât mai puţin de când globalizarea face ravagii, iar în Cizmă şi-au băgat picioarele toţi amărăştenii malnutriţi. Revenind, derby-ul din coada clasamentului a fost câştigat de Unirea Tăşnad, care s-a impus cu 2-0, prin golurile marcate de Vădan şi Ciul, în minutele 44 şi 72. Cei din Tăşnad au reuşit dubla în faţa dejenilor, pe care i-au caftit şi în tur cu acelaşi scor. Deşi a evoluat pe teren propriu, Unirea Dej a fost dominată copios, mai ales în prima repriză, în care oaspeţii s-au jucat cu ocaziile şi cu nervii celor doi antrenori, Ovidiu Suciu şi Cristian Popa. În condiţiile în care Viitorul Ghimbav s-a retras din campionat, Unirea Dej nu poate coborî mai jos de locul 14 şi nu cred că poate urca mai sus de locul 12, dar are şansa de a face rocadă cu FC Avrig, o altă echipă aflată la strâmtoare. Meciul Unirea Dej- FC Avrig are loc în etapa a 20-a. Etapă care programează astăzi, de la ora 15, derby-ul Performanţa Ighiu – Universitatea Cluj, care deja a început cu tradiţionalul război al declaraţiilor. „Studenţii” antrenaţi de Adrian Falub au obţinut un mare avantaj după ce Federaţia Română de Fotbal a stabilit că partida va avea loc la Alba Iulia, pe stadionul „Cetate”. Întrucât stadionul echipei Performanţa nu întruneşte standardele impuse de FRF, partida s-ar fi jucat fără spectatori dacă locaţia disputării ar fi rămas Ighiu. În aceeaşi etapă a 20-a, CFR 2 Cluj primeşte vizita echipei CS Iernut, iar Sănătatea Cluj stă.

 

Cristian FOCŞANU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.