Fotbal/ Încă două transferuri bifate de „U” Cluj

Universitatea Cluj a ajuns la o înțelegere cu Andrei Blejdea (24 de ani), un jucător de profil ofensiv, cu peste 120 de meciuri la nivelul primelor două ligi în România, dar și cu o experiență în țări precum Elveția și Germania, precum și cu fundașul central Denis Ispas.

 

Primul este crescut de Dinamo București, însă nu a evoluat la nivel de seniori pentru echipa din „Ștefan cel Mare”, care l-a transferat la 18 ani în Elveția, la echipa de ligă secundă FC Wil 1900. A debutat pentru elvețieni la începutul sezonului 2014/2015. A bifat în total șase prezențe pentru echipa de seniori și pentru formația secundă a celor de la FC Wil. La începutul anului 2015 a trecut în tabăra slovenilor de la NK Domzale, evoluând pentru juniorii echipei. A fost cedat sub formă de împrumut la NK Kranj, în liga secundă din Slovenia. A jucat în 17 partide pentru Kranj, marcând două goluri. A urmat o experiență în Germania, la Eintracht Braunschweig, echipă pentru care a adunat 15 partide. A revenit în România, la Academica Clinceni, în Liga a II-a. În 23 de meciuri a înscris trei goluri pentru ilfoveni și a reușit șase assist-uri. În următorul sezon a îmbrăcat tricoul celor de la Pandurii Târgu Jiu. A jucat în 32 dintre cele 38 de etape ale acelei ediții de campionat și a marcat de opt ori. După un sezon bun din punct de vedere individual la Târgu Jiu, Andrei a ajuns la FC Argeș în 2019. Alături de piteșteni a avut cel mai bun sezon, promovând alături de „trupa din Trivale” în Liga 1. În acea stagiune, Blejdea a fost utilizat în 24 de meciuri, bifând 12 goluri și 5 pase de gol. În prima parte a sezonului recent încheiat, Andrei Blejdea a evoluat în 11 jocuri pentru FC Argeș, după care în retur a revenit la Dinamo București. Potrivit site-ului oficial al Universității Cluj, la nivel de echipă națională, noul jucător al „studenților” are 11 selecții pentru naționala Under 17 a României.

Al doilea evoluează pe postul de fundaș central și este originar din Târgoviște și, așa cum era de așteptat, și-a început cariera la echipa locală, Chindia. A debutat în prima echipă la sfârșitul sezonului 2011/2012, într-un meci din Liga 2 câștigat de Chindia împotriva celor de la FC Maramureș. În cei cinci ani în care a îmbrăcat tricoul târgoviștenilor, Ispas a bifat 74 de meciuri la nivelul primelor două ligi și a înscris un gol într-o partidă cu UTA din sezonul 2015/2016. A făcut pasul spre Liga 1, semnând cu Dunărea Călărași. A strâns 12 partide în prima jumătate a campionatului, toate din postura de titular, reușind să înscrie și un gol în meciul cu Politehnica Iași. Potrivit aceleiași surse, în a doua parte a sezonului 2018/2019 a îmbrăcat tricoul celor de la Farul Constanța în 10 meciuri. După experiența de la malul Mării Negre a ajuns la Turris Turnu Măgurele. A bifat 25 de partide ca titular și a înscris un gol pentru formația din Teleorman pe parcursul sezonului 2019/2020. Turris s-a retras din campionatul Ligii a II-a la finalul turului sezonului trecut, iar Denis Ispas a ajuns la FC U Craiova. A jucat în trei partide din sezonul regulat pentru olteni și în nouă meciuri de play-off, contribuind la promovarea de pe primul loc a formației craiovene.

 

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut