Fotbal / Final de tur în Liga a 3-a. Viitorul Cluj joacă astăzi

Vineri și sâmbătă se dispută meciurile ultimei etape din acest an în campionatul Ligii a 3-a. În Seria a 9-a, etapa 15-a este deschisă vineri, 3 decembrie, de Viitorul Cluj și Avântul Reghin. Sănătatea Cluj și Arieșul Turda joacă sâmbătă, 4 decembrie, prima pe teren propriu, la Jucu de Mijloc, cu Gloria Bistrița, de la ora 13, iar turdenii în deplasare, de la aceeași oră, cu ultima clasată Unirea Alba Iulia. În Seria a 10-a, toate partidele din această ultimă etapă a anului au loc sâmbătă, 4 decembrie, de la ora 13. CFR 2 Cluj și Someșul Dej evoluează în deplasare, feroviarii la Șomcuta Mare, cu Progresul (locul 8 în clasament, cu 13 puncte), iar dejenii la Oradea, cu „lanterna roșie” Luceafărul. Derby-ul etapei se joacă la Baia Mare, între liderul Minaur și ocupanta locul trei, Lotus Băile Felix. În funcție de rezultatele din această etapă, Someșul Dej poate ierna pe un nesperat loc 3.

 

Cristian FOCȘANU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut