Fotbal (Cupa României) / FCSB a „îmbolnăvit” Sănătatea Cluj

  • Chiar dacă şi-a lăsat la Bucureşti o mare parte a titularilor, FCSB a defilat cu rezervele de Ziua Armatei pe „Cluj Arena” şi s-a calificat în „optimile” competiţiei după o victorie cu scor de tenis în faţa celor de la Sănătatea, care au evoluat în inferioritate numerică încă din minutul 22.

 

După Universitatea Cluj – Ştiinţa Miroslava, scor 2-1, disputat marţi, „Cluj Arena” a găzduit, de data aceasta miercuri, tot la lumina reflectoarelor, un al doilea meci din „16”-imile Cupei României, ediţia 2016-2017, Sănătatea Cluj – FCSB. Care a adunat în tribune ceva mai mulţi spectatori. În afară de ambiţie şi dorinţă, Sănătatea n-a avut cu ce speria vice-campioana României, care s-a impus cu 6-1, deşi a aliniat o echipă cu multe rezerve. Era de aşteptat ca Nicolae Dică să-şi menajeze titularii, înfruntând o formaţie din Liga a 3-a, care, spre deosebire de concitadina Universitatea, a avut ghinion la tragerea la sorţi. Misiunea clujenilor de a „virusa” soft-ul FCSB-ul a devenit imposibilă din minutul 22, care a marcat eliminarea lui Paul Cristian, de la gazde, pedepsit pentru un henţ în suprafaţa de pedeapsă. În aceeaşi fază, clujenii au fost sancţionaţi şi cu o lovitură de la 11 metri, pe care a transformat-o Denis Man, cel care a şi deschis scorul în minutul 17, cu un şut la firul ierbii. În inferioritate şi din punct de vedere valoric, echipa antrenată de Csaba Kis şi Dan Matei a reprezentat o pradă uşoară pentru „roş-albaştri”, care au mai marcat de două ori înainte de pauză, în minutele 35 şi 44, prin Benzar şi De Amorim. Cu obiectivul schimbat din mers, Sănătatea a reuşit să înscrie proverbialul gol de onoare în minutul 83, prin fundaşul Negru, însă şi oaspeţii au mai punctat de două ori, prin Achim (lob peste Filip Lăzăreanu) şi Ianis Stoica, acesta din urmă, fiul lui Pompiliu Stoica, stabilind scorul final în prelungirile partidei. Sănătatea a evoluat în formula: Lăzăreanu – Paul Cristian, Negru, Dan Matei, Ţârlea – Vitan, Yuh, Ciupe, Lupu – Gaşpar, Ceaca. Au mai jucat: Ititesc, Misăraş şi Bucur. Deşi a figurat pe foaia de joc, ca rezervă, patronul gazdelor, Aurelian Ghişa, nu a evoluat deloc. Ceva mai tânăr în 2011, Aurelian Ghişa a evoluat pentru Sănătatea împotriva celor de la Steaua, în aceeaşi fază a Cupei României. Şi atunci „militarii” s-au impus fără emoţii, scor 4-0. Pentru Sănătatea Cluj urmează partida cu FC Avrig, contând pentru etapa a 10-a din Liga a 3-a, Seria 5. Partida se va juca duminică, 29 octombrie, de la ora 13, pe terenul de la Baza Sportivă „Clujana”.

 

Deţinătoarea trofeului a fost eliminată

FC Voluntari, câştigătoarea surpriză a Cupei României în sezonul trecut, a părăsit ediţia 2017-2018 prematur, fiind eliminată de AFC Hermannstadt, echipă ce activează în Liga a 2-a. Sibienii s-au impus cu 1-0, după prelungiri, prin golul marcat de Dâlbea, în minutul 97. Dintre echipele din Liga 1, care au evoluat miercuri, Concordia Chiajna a mai fost eliminată, însă formaţia antrenată de Ioan Moldovan a fost învinsă de Astra Giurgiu, scor 0-3. S-au mai calificat în „optimi” Viitorul Constanţa (4-2 cu CSM Şcolar Reşiţa), Juventus Bucureşti (2-1 cu Dacia Unirea Brăila), Gaz Metan Mediaş (2-1 cu Metaloglobus Bucureşti, medieşenii având doi eliminaţi), ACS Poli Timişoara (1-0 ASU Poli Timişoara), Chindia Târgovişte (1-0 cu Academica Clinceni),Unirea Slobozia (4-0 cu ASA Tg. Mureş, toate golurile gazdelor fiind marcate de Nelu Bucă, jucător împrumutat de la Dinamo Bucureşti) şi CS Afumaţi (5-2 cu UTA Arad).

 

Cristian FOCŞANU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.