Fotbal / CFR, victorie pe final cu FC Botoşani

  • Fără penalizarea de şase puncte, echipa antrenată de Vasile Miriuţă ar fi fost acum pe podiumul clasamentului.

 

În epilogul etapei a 15-a, CFR Cluj a dispus, pe teren propriu, de FC Botoşani, scor 1-0. Singurul gol al partidei din Gruia a fost marcat în minutul 89, de Ionuţ Larie, din pasa portughezului Tiago Lopes. A fost al 11-lea meci dintre cele două echipe, respectiv al zecelea la nivelul Ligii 1, iar palmaresul este favorabil clujenilor, care au obţinut şapte victorii, faţă de cele numai trei ale moldovenilor. Demn de remarcat este faptul că toate meciurile disputate de cele două în Gruia, şase la număr, au fost câştigate de feroviari: 2-0, 3-1, 4-0, 3-1, 6-0 şi 1-0. Incluzând şi meciul cu CSM Rm. Vâlcea, din „16”-imile Cupei României, CFR Cluj a bifat a treia victorie consecutivă, în vreme ce FC Botoşani are un singur succes în ultimele cinci confruntări. Revenind la Ionuţ Larie, fundaşul de 29 de ani al CFR-ului se află la primul gol marcat în acest sezon, respectiv al treilea de când evoluează pentru gruparea din Gruia. Larie a mai înscris în august 2014, într-un meci cu Gaz Metan Mediaş, respectiv în aprilie 2015, contra celor de la CSMS Iaşi.

 

Rezultatele înregistrate

  • Gaz Metan Mediaş – CSMS Iaşi 2-1

Au marcat: Axente (73), Trtovac (90+1) – Mihalache (47)

  • FC Voluntari – Concordia Chiajna 1-0

A marcat: Cernat (90+3)

  • ASA Tg. Mureş – CSU Craiova 0-2

Au marcat: Popov (29), Zlatinski (89)

  • Poli Timişoara – Dinamo Bucureşti 1-2

Au marcat: Doman (65) – Nedelcearu (26), Maric (57)

  • Astra Giurgiu – Pandurii Tg. Jiu 2-0

Au marcat: Teixeira (40), Ioniţă (52)

  • Steaua – Viitorul Constanţa 2-0

Au marcat: Blodrin (17), Momcilovic (22)

  • CFR 1907 Cluj – FC Botoşani 1-0

A marcat: Larie (89)

 

Top 10 golgeteri

  1. Azdren Llullaku (Gaz Metan Mediaş)      – 12 goluri
  2. Cristian Bud (CFR 1907 Cluj)            – 8
  3. Istvan Fulop (FC Botoşani)                – 7
  4. Andrei Ivan (CSU Craiova)               – 6
  5. Fernando Boldrin (Steaua Bucureşti) – 5
  6. Valentin Lazăr (Dinamo Bucureşti)       – 5
  7. George Ţucudean (Pandurii Tg. Jiu) – 5
  8. Aurelian Chiţu (Viitorul Constanţa)       – 5
  9. Simon Măzărache (CSU Craiova) – 5
  10. Dorin Rotariu (Dinamo Bucureşti)       – 5

 

 

Etapa viitoare

Vineri, 18 noiembrie

  • FC Botoşani – FC Voluntari                    (ora 18.00)
  • Pandurii Tg. Jiu – ACS Poli Timişoara (ora 20.30)

Sâmbătă, 19 noiembrie

  • CSMS Iaşi – ASA Tg. Mureş (ora 16.30)
  • Concordia Chiajna – Steaua Bucureşti (ora 19.00)

Duminică, 20 noiembrie

  • CSU Craiova – Astra Giurgiu (ora 17.30)

Luni, 21 noiembrie

  • Viitorul Constanţa – Gaz Metan Mediaş       (ora 18.00)
  • Dinamo Bucureşti – CFR 1907 Cluj (ora 20.30)

 

Cristian FOCŞANU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.