Fotbal / Ce oportunitate ratează CFR Cluj

Campioana României se află în pericol să părăsească foarte devreme cea mai importantă competiţie inter-cluburi, după acel 0-1 cu Malmo, de pe teren propriu, care îi face pe suedezi mari favoriţi la calificarea în turul trei preliminar. Acolo unde învingătoarea ar urma să joace cu Ludogoreţ Razgrad sau Videoton. Favoriţi, bulgarii, care au jucat în grupele Champions League, nu au reuşit să obţintă decât un 0-0 pe teren propriu, în faţa a doar 5000 de spectatori. Din cei trei remonîn legitimaţi la campioana Bulgariei, Dragoş Grigore nu s-a aflat în lot, fiind accidentat, iar Claudiu Keşeru şi Cosmin Moţi au fost titulari, însă numai ultimul integralist. Keşeru a fost înlocuit în minutul 60, cu polonezul Jakub Swierczok. Ludogoreţ a dominat partida copios da capo al fine,  avut o posesie a mingii de 61%, şi-a trecut în cont 16 ocazii, însă n-a expediat decât trei şuturi pe spaţiul porţii adverse, apărată de Kovacsik. Nu pot să nu mă gândesc la ce oportunitate ar da cu piciorul CFR Cluj, dacă aceasta nu trece de Malmo, iar Videoton o elimină pe Ludogoreţ. Viitoarea adversară a feroviarilor în play-off-ul Champions League s-ar alege dintre Young Boys Berna, Celtic Glasgow ori Legia Varşovia. Dar în acest moment, clujenii sunt mai aproape de a-şi continua aventura europeană în cea de-a doua competiţie inter-cluburi.

Revenind, nu mai puţin de trei din cele cinci meciuri disputate miercuri seară, în prima manşă din turul doi preliminar al Ligii Campionilor, s-au terminat fără gol. Albanezii de la Kukeşi nu au expediat nici un şut pe poarta celor de la Qarabag, dar au smuls un 0-0, care lasă deschisă lupta pentru calificare.

Miercuri au putut fi văzute la lucru două foste campioane ale Europei, respectiv Ajax Amsterdam şi Celtic Glasgow. Atât una, cât şi cealaltă au jucat pe teren propriu şi şi-au valorificat acest avantaj. Olandezii au dispus cu 2-0 de Sturm Graz, prin golurile marcate de Ziech şi Schone, în minutele 15 şi 57. La partida disputată pe arena „Johann Cruyff” au asistat aproape 54.000 de spectatori. „Lăncierii” s-ar fi putut impune mai clar, dacă avem în vedere că au avut 13 ocazii de gol şi au expediat nouă şuturi pe spaţiul porţii adverse.

Celtic Glasgow a început modest partida cu Rosenborg Trondheim, de pe „Celtic Park” şi s-a văzut condusă din minutul 16, după golul marcat de Meling. Britanicii au restabilit egalitatea înainte de pauză, graţie lui Edouard, un francez transferat de la Toulouse. Gazdele au trecut în avantaj imediat după pauză, după golul lui Nitchamm, scorul final fiind stabilit în minutul 75, de acelaşi Edouard. De notat că norvegienii au marcat la singurul şut expediat pe poarta apărată de Gordon.

 

Cristian FOCŞANU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.