Fotbal / A plouat torenţial cu goluri pe „Cluj Arena”

Marţi au avut loc cinci din cele 7 meciuri ale etapei a 24-a, intermediară, din Liga a 3-a, Seria 5. Trei din cele patru echipe clujene au evoluat marţi, în speţă Universitatea, CFR 2 şi Unirea Dej, toate pe teren propriu, însă numai primele două au ieşit victorioase. Pe „Cluj Arena” a…”plouat” cu goluri în partida dintre lidera la zi a clasamentului şi penultima clasată CS Iernut. Un meci aflat la discreţia gazdelor, care s-au impus cu 8-1, prin golurile marcate de Ene (3, 54, 88), Cordoş (10), Telcean (42), Goga (65), Ursu (68) şi Potcoavă (85). Onoarea oaspeţilor a fost salvată de Balea (79). Adrian Falub a început partida în formula: Albuţ – Chiş, Telcean, Cordoş, Manu – Micaş, Giurgiu – Hordouan, Goga, Ursu – Ene. Au mai evoluat: Potcoavă, Greu, Lemnaru şi Saroşi, primii doi din minutul 46, iar ultimii doi din minutul 60. Pentru Universitatea Cluj urmează meciul cu Unirea Alba Iulia, care se va disputa sâmbătă, 28 aprilie, pe stadionul „Cetate”, de la ora 17.

 

Cristian FOCŞANU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.