Fondurile de pensii private obligatorii au active de peste 44 miliarde lei

La începutul lunii august, fondurile de pensii private obligatorii (Pilonul II) aveau active în valoare de 44,64 miliarde lei, în creştere cu 20% faţă de nivelul existent în luna similară a anului trecut. Potrivit datelor Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), titlurile de stat deţin cea mai mare pondere în cadrul activelor (27,13 miliarde lei, respectiv 60,78%). Pe locul doi de află acţiunile (8,11 miliarde lei, 18,17%),iar depozitele bancare se situează pe locul al treilea din acest punct de vedere (4,71 miliarde lei, 10,56%). Fondurile de pensii private obligatorii aveau 7,156 milioane de participanţi. De la începutul colectării în sistem au fost virate contribuţii pentru 7,02 milioane de participanţi. Pe pilonul II sunt active fondurile de pensii Metropolitan Life Pensii, Aripi, AZT Viitorul tău, BCR, BRD, NN şi Vital.

Fondurile de pensii facultative (Pilonul III) aveau active în valoare de aproximativ 1,92 miliarde de lei, iar titlurile de stat deţineau cea mai mare pondere în cadrul activelor (1,136 miliarde lei, respectiv 59,13%). Pe locul doi se aflau acţiunile (395,477 milioane lei, 20,58%),iar obligaţiunile corporative se situau pe locul trei din acest punct de vedere (123,13 milioane lei, respectiv 6,41% din totalul activelor). Potrivit datelor ASF, fondurile de pensii facultative aveau 461.362 de participanţi. Pe Pilonul III sunt active fondurile de pensii Aegon Esential, Azt Moderato, Azt Vivace, BCR Plus, BRD Medio, NN Activ, NN Optim, Pensia Mea, Raiffeisen Acumulare şi Stabil.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.