Folclor în scop caritabil

În această perioadă, în municipiul Gherla nu lipsesc spectacolele de caritate, organizate în preajma Crăciunului de diferite fundaţii. Pe lîngă tradiţionalele concerte de colinde au loc şi reprezentaţii de folclor, mult îndrăgite de amatorii genului din localitate. Pentru aceştia, cei de la Fundaţia ‘’Naomi’’ din Gherla au organizat un spectacol de caritate în vederea strîngerii de fonduri pentru persoanele vîrstnice care nu au locuinţă şi de care fundaţia – Căminul de bătrîni ‘’Zîna Bună’’ doreşte să aibă grijă. În sprijinul acestor oameni au sărit cîţiva interpreţi de muzică populară din Dej şi Gherla, dar şi formaţii de dansuri din împrejurimi. Au dat curs invitaţiei gazdelor cunoscuţii solişti Felix Gălan, Radu Lazăr, Raul Oltean, Roxana Suciu, Geta Hrubariu, Ioana Maria Câmpan, Adina şi Giani Silaghi.

Programul a mai inclus suite de dansuri populare susţinute de grupurile de copii ale ansamblurilor ‘’Dansatorii de pe Someş’’- Iclod şi ‘’Valea Someşului’’-Gherla. O prezenţă surprinzătoare şi plăcută a fost evoluţia Grupului Şcolii de Arte ‘’Glasul Someşan’’. Spectacolul, desfăşurat în moderna sală a cinematografului, s-a bucurat de mare succes, gherlenii susţinînd şi material iniţiativa Fundaţiei ‘’Naomi’’. În această toamnă, în localitate s-au mai organizat astfel de evenimente artistice de caritate, devenite deja obişnuite în peisajul cultural a urbei.
SZ.Cs.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.