Firme ieșite din modă. Clujenii erau campioni la înființarea lor

De-a lungul timpului, autoritățile au propus tot felul de reglementări cu scopul de a impulsiona înființarea de noi firme, însă treptat – treptat aceste prevederi nu au mai prezentat interes pentru potențialii beneficiari.

Una dintre reglementări, introdusă în 2011, se referea la înființarea de SRLD – uri (societăți cu răspundere limitată debutant), pentru a încuraja tinerii să-și înființeze firme. Prevederea se adresa persoanelor de până la 35 de ani, care nu mai fuseseră asociați până atunci într-o firmă. Ei puteau înființa o firmă și beneficiau de câteva avantaje. Cele mai importante erau scutirea de la plata taxelor de înmatriculare în Registrul Comerțului, scutire de la plata contribuţiilor de asigurări sociale pentru maxim 4 sangajaţi, precum și șansa de a primi o alocație financiară nerambursabilă de maxim 10.000. Dar existau și anumite condiții. O astfel de firmă putea avea maxim 5 asociați, și cel mult 5 grupe de activitate. De asemenea, trebuiau să investească minim 50% din profit, să angajeze şi să menţină minim 2 salariaţi timp de 3 ani, și să se transforme în SRL după 3 ani de la înființare.

Însă, cu timpul, aceste beneficii n-au mai prea contat, în special din cauza modificării frecvente a legislației. Astfel, multe dintre taxele de înmatriculare în Registrul Comerțului au fost eliminate, scutirea de la plata contribuțiilor sociale nu mai poate fi acordată, deoarece acum angajatul achită aceste contribuții nu angajatorul, iar alocația financiară nerambursabilă de 10.000 euro nu se mai acordă. Dar a rămas în vigoare schimbarea în SRL după trei ani, ceea ce implică alte costuri.

Așa că nu este de mirare că anul trecut au mai fost înființate doar 31 de SRLD-uri în toată țara.

Clujenii, care aveau al doilea număr de SRLD-uri la nivel național (5.648), fiind depășiți doar de bucureșteni (6.513 de firme), s-au aliniat trendului și au înființat doar patru SRLD –uri în 2021. În Cluj mai funcționau anul trecut 4.810 de asemenea firme, altele 838 fiind radiate.

Și studenții s-au cam săturat de firme

Cam la fel stau lucrurile și pentru SRL-urile înființate de studenți. Și ei beneficiau de scutiri la tot felul de taxe: pentru autorizare, de publicare în Monitorul Oficial, pentru asistență și înregistrare la Oficiului Comertului sau obținerea autorizației de funcționare de la administrația publică locală. Dar și în acest caz existau anumite obligații: să nu depășească 30 de ani, să urmeze cursurile unei instituții de învățământ superior, să fie cel puțin în anul II de studiu și să fi promovat toate obligațiile prevăzute de instituție. Prevederile au rămas în vigoare, dar interesul a scăzut.

Clujenii erau chiar campioni la acest capitol, cu 1.735 de firme înființate, față de 1.542 firme în București. Insă, anul trecut n-au mai înființat nici măcar nici o singură firmă, în timp ce la nivel național au fost constituite doar două: una în Hargita și alta în Ilfov. Anul trecut, în Cluj mai funcționau 874 de asemenea firme, 861 erau radiate, iar 361 dintre radieri au fost voluntare.

Să mai spunem că, în timp, au apărut alte programe de stimulare pentru antreprenoriat studențesc, cum ar fi Innotech Student (program guvernamental) sau Kickstart Student, care este implementat de Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii.

V. Dădulescu

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut