Finanțele românilor, afectate de pandemie

Trei sferturi dintre români (76%) consideră că pandemia de coronavirus a avut sau va avea un impact asupra situaţiei lor financiare personale, în timp ce media la nivelul Uniunii Europene este de 57%.

Datele celui mai recent Eurobarometru, realizat în perioada martie-aprilie, arată impactul din ce în ce mai puternic al pandemiei de COVID-19 asupra vieţii personale şi a situaţiei financiare a cetăţenilor.
La sfârşitul primului trimestru al anului 2021, 31% dintre europeni, respectiv 39% dintre români, au resimţit deja o influenţă negativă asupra situaţiei lor financiare personale, de la începutul pandemiei. Alţi 26% dintre europeni, respectiv 37% dintre români, se aşteaptă ca acest lucru să se întâmple.
În timp ce 57% dintre respondenţi reprezintă o majoritate clară la nivelul Uniunii Europene (UE), există variaţii importante de la o ţară la alta. În cazul României, 76% dintre cetăţeni consideră că pandemia a avut sau va avea un impact asupra situaţiei financiare personale.
În ciuda impactului financiar al pandemiei, majoritatea respondenţilor (58% în UE, dar 45% în România) consideră că beneficiile pentru sănătate ale restricţiilor în ţara lor sunt mai mari decât efectele negative economice pe care le-ar fi putut cauza.
Conform sondajului, europenii cunosc eforturile Uniunii Europene de combatere a pandemiei de COVID-19 şi a consecinţelor acesteia: opt din zece europeni au auzit, au văzut sau au citit despre măsurile sau acţiunile iniţiate de UE ca răspuns la pandemie şi aproape jumătate din toţi cetăţenii (48% în UE, 41% în România) ştiu care sunt aceste măsuri. Cu toate acestea, în ciuda acestui nivel ridicat de notorietate, doar 48% dintre cetăţenii UE (52% în România) afirmă că sunt mulţumiţi de măsuri, în timp ce 50% (46% în România) spun că nu. În mod similar, doar 44% dintre cetăţenii UE (54% în România) sunt mulţumiţi de gradul de solidaritate internă dintre statele membre în combaterea pandemiei.
Eurobarometrul mai arată că 74% dintre europeni (71% dintre români) doresc ca UE să dobândească mai multe competenţe pentru a face faţă unor crize precum pandemia de COVID-19, incluzând 28% care „sunt total de acord”.
Atunci când sunt întrebaţi despre care ar trebui să fie priorităţile UE în lupta cu pandemia, europenii identifică drept cea mai importantă accesul rapid la vaccinuri sigure şi eficiente pentru toţi cetăţenii UE (39% în UE, 27% în România). Aceasta este urmată de alocarea unor sume mai mari pentru dezvoltarea de tratamente şi vaccinuri (29% în UE, 26% în România), de stabilirea unei strategii europene de criză (28% în UE, 24% în România) şi de dezvoltarea unei politici europene în domeniul sănătăţii (25% în UE, 28% în România).

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut