Finanţare pentru ONG-uri

Programul Start ONG, lansat de Kaufland, a fost conceput pentru a sprijini financiar ONG-urile mici sau recent înfiinţate, din întreaga ţară, dar şi instituţiilor publice din sfere precum educaţia (grădiniţe, şcoli, licee) şi cu rol social (cantine, centre pentru persoane vârstnice şi copii).
ONG-urile pot înscrie proiecte din domeniile educaţie, mediu, sănătate, social şi cultură şi pot obţine finanţări de până la 10.000 de euro fiecare. În 2020, programul va oferi finanţări şi grupurilor de iniţiativă civice. Proiectele trebuie înscrise pe platforma www.startong.ro, începând cu data de 1 a fiecărei luni calendaristice, pe durata a zece luni, iar primul apel va fi lansat în 1 martie 2020. Tot pe această platformă sunt disponibile şi informaţii referitoare la regulile de aplicare, evaluare şi finanţare a proiectelor. Evaluarea proiectelor va fi realizată de Asociaţia Act For Tomorrow, în ordinea solicitărilor primite până la epuizarea bugetului lunar, iar proiectele neevaluate vor putea fi înscrise în competiţie în următoarele apeluri lunare. ONG-urile pot aplica pentru unul dintre cele trei praguri de finanţare: pragul I – până la 1.000 euro * pragul II – între 1.000 şi 5.000 euro * pragul III – între 5.000 şi 10.000 euro.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.