Finanțare pentru 22 de tineri clujeni prin Programul MOL de promovare a talentelor

MOL România și Fundația Pentru Comunitate au selectat câștigătorii celei de-a 17-a ediții a Programului MOL de promovare a talentelor. În acest an a fost acordată finanțare în valoare totală de 583.549 de lei, iar cu acest buget vor fi susținute 205 de proiecte de artă și sport și 592 de tineri sportivi și artiști.

„La ediția din acest an a Programului MOL de promovare a talentelor au fost înscrise 601 de proiecte din 38 de județe și din capitală – un record al tuturor edițiilor. Prin aceste proiecte, 1.911 de tineri sportivi și artiști au solicitat finanțare în valoare totală de peste 4.500.000 de lei. Alocarea fondului disponibil de 583.549 lei a fost făcută în urma selecției realizate de către două jurii formate din specialiști în sport și artă. După analiza aplicațiilor, aceștia au declarat câștigătoare 205 de proiecte, care susțin 592 tineri talentați. Astfel, în domeniul sportului sunt susținute 118 de proiecte cu suma totală de 223.500 de lei, în domeniul artelor 50 de proiecte cu 199.999 de lei, iar la categoria de vârstă de peste 18 ani, 37 de proiecte vor fi susținute cu 160.050 de lei” – precizează inițiatorii programului.

Din Cluj au obținut finanțare: Horvath Teodora – scrimă; Jancsik Endre – orientare în alergare; Vass Brigitta – înot; Vigh Ervin Nándor – orientare în alergare; Caravațeanu Radu Matei – game design; Cusmir Filip – vioară; Kiss Alexander Theodor – oboi; Lădar Maria – chitară clasică; Lionte Maluș Teodor – clarinet; Maksay Gergő Mátyás – violoncel; Morar Matei Alexandru – vioară; Niculai Daria Alexandra – canto; Palkó Kondrát Ádám – trompetă; Szenkovics Dávid – violoncel; Torge Tudor – chitară clasică; Vizsnyai Ferencz Botond – canto; Câmpean Vlad – violoncel; Dragoș Roman Cristiana – pian; Palkó Kondrát Alpár – trombon; Șipoș Rareș Alexandru – tenis de masă; Teodorescu Edvin Mihael – oboi; Vigh Loránd – orientare în alergare.

Juriul de artă a fost compus din: Márkos Albert, violonist, concert-maestrul Filarmonicii Transilvania din Cluj (președintele juriului); Miriam Cuibus, actriță a Teatrului Național Cluj, lector al Facultății de Teatru și TV din cadrul Universității Babeș-Bolyai; Timotei Nădășan, grafician, director al revistei de artă contemporană IDEA; Nelida Nedelcuț, profesor universitar, prorector al Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj; Erich Türk, organist, lector al Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj.

Membrii juriului de sport: Violeta Beclea Székely, campioană europeană, vicecampioană olimpică la atletism, director al departamentului de marketing și comunicare din cadrul Comitetului Olimpic și Sportiv Român (președintele juriului); Pompiliu Nicolae Constantin, lector la UNEFS; Loredana Dinu, campioană olimpică la scrimă; Narcisa Lecușanu, membru executiv în cadrul Federației Internaționale de Handbal; Adrian Rădulescu, antrenor de înot la Clubul Sportiv Navi București, laureat al Premiului Mentor pentru excelență în educație 2021; Marian Ursescu, jurnalist, Eurosport.

„Este o bucurie și onoare să putem susține prin acest Program unii dintre cei mai buni tineri sportivi și artiști din țară, care vor avea ocazia să participe la competiții, festivaluri, concerte și expoziții internaționale. Cu siguranță vom mai auzi despre ei și ne vom mândri cu toții de rezultatele lor” – declară Camelia Ene, Country Chairman & CEO MOL România.

***

În cadrul Programului MOL de promovare a talentelor, un solicitant poate să obțină finanțare în valoare maximă de 10.000 lei pentru a acoperi cheltuielile de transport legate de activitatea sa sportivă sau artistică sau pentru a achiziționa echipamente și materiale. Din finanțarea totală a ediției a 17-a, 223.500 lei sunt destinați sportului, 199.999 lei domeniului artelor și 160.050 lei pentru categoria de vârstă de peste 18 ani, în cadrul căreia pot solicita sprijin acei tineri care au beneficiat deja de sponsorizări în ultimii ani și au depășit vârsta majoratului.

În cei 17 ani de existență a programului au fost acordate finanțări în valoare de peste 6.052.000 lei, pentru 3.340 de tineri sportivi și artiști, o parte dintre ei obținând finanțare de mai multe ori în cadrul celor 2.542 de proiecte câștigătoare, susținute în acești ani.

M. TRIPON

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut