Filosoful spaniol Fernando Savater: “Trebuie să ne concentrăm pe educaţie, politica în sine nu este de ajuns”

L’Espresso

Ţările care vor ieşi primele din tunelul crizei sînt cele care au ştiut să investească în educaţie şi formare profesională, este de părere filosoful spaniol Fernando Savater, care a încercat să proiecteze scenarii pentru depăşirea “Marii Depresii”.

Austeritatea împinsă pînă la exces nu rezolvă problemele. Pentru a ieşi din catastrofa produsă de capitalismul speculativ aş miza mai degrabă pe educaţie. Singură, în vremuri de urgenţă, politica nu poate stimula consumul şi creşterea. Dar chiar şi în acest an zero o investiţie în formarea profesională poate avea un efect puternic în soluţionarea problemelor cele mai grave.

Timp de cinci ani, a explicat el, singura ancoră de salvare atît în Spania cît şi în Italia a fost familia, un fel de ONG magic, care a îndeplinit rolul de plasă de siguranţă socială. Dar resursele s-au subţiat acum. Este nevoie de un declic care să implice mai ales noile generaţii. E timpul ca tinerii să redescopere valoarea educaţiei. Aici, în Spania, pentru prea mult timp au fost aproape încurajaţi să-şi abandoneze studiile pentru a intra în sectorul turismului (…), amăgiţi de cîştigul imediat. În opinia sa, ţările mediteraneene sînt victimele unei iluzii periculoase, a creditului facil, a evaziunii fiscale, a paradisurilor fiscale. “O lume fictivă. Construită pe picioroangele fragile ale unei abundenţe artificiale şi a unei absenţe aproape totale a controlului”, apreciază el.

Solicitat să comenteze de ce ţările nordice din Europa sînt mai puţin expuse acestor slăbiciuni, Savater a relevat că ţările anglo-saxone au dezvoltat o etică a muncii care le protejează mai bine de deraieri. “Este posibil ca protestantismul să fi inculcat în Europa de Nord mai mult sens al rigorii şi disciplinei decît a reuşit să facă catolicismul în sudul continentului. Nu există însă un rău mediteranean. Grecia s-a prăbuşit, pentru că dispune de resurse limitate şi a falsificat bugetele pentru a adera la zona euro. În Spania s-a mizat prea mult pe turism şi construcţii, dar nu se brevetează niciodată nimic. Nu poţi trăi doar din soare şi plajă. Problema este că la noi s-a extins impunitatea în special pentru delicte din sectorul public. Cleptocraţia nu este însă o problemă exclusiv a popoarelor latine”, a subliniat Savater.

Este nevoie de noi lideri? În opinia sa, problema este că liderii sînt aproape întotdeauna asemănători cu cetăţenii care i-au ales. Dacă se comportă rău este şi vina electoratului, care nu a fost în stare să desemneze lideri mai buni. Dar atunci cînd democraţia greşeşte în ofertele sale, reapar imediat sugestiile populismului. În Italia, le adoptă Silvio Berlusconi, un spectru care nu dispare niciodată. În Spania, Artur Mas, cu impulsurile sale secesioniste. În Italia apar însă figuri noi, ca Beppe Grillo. Se poate gîndi raţional că nodurile vieţii publice pot fi desfăcute de cineva care se laudă că nu este politician? Aceste personaje sînt ca acei “curanderos” care combat tumorile cu ierburi magice. Dar, în acelaşi timp umplu un gol, spune Savater.

El a dat exemplul lui Mariano Rajoy, care a urmat obsesiv ce i-a spus să facă Europa, dar a trebuit să-şi renege promisiunile făcute în campania electorală. În opinia sa, Mario Monti este un tehnocrat, care acţionează ca şi cum s-ar afla într-o aulă universitară mai mult decît în lumea reală. “Competenţa tehnică este o valoare, dar trebuie să aibă o orientare politică. Astăzi liderii ar trebui determinaţi să-şi adapteze personalitatea, nu doar exploatînd marile resurse de cunoaştere ale continentului, ci şi folosind Internetul mai mult şi noile frontiere ale tehnologiei”. Internetul în sine, afirmă Savater, poate că nu educă, dar, dacă eşti deja educat pe cont propriu, poţi obţine mari beneficii din reţea.

Întrebat dacă nu este nevoie de lideri tineri pentru a înfrunta cu un spirit modern viitorul, filosoful spaniol crede că vîrsta este un factor relativ. Guvernul Zapatero a fost alcătuit din politicieni tineri. “Cine are mai mult de 45 de ani este failibil”, s-a proclamat cu îndrăzneală. Pe termen lung, s-a produs dezastrul.

Va rămîne în picioare eşafodajul Europei în următorul deceniu? Savater consideră că se va menţine cu condiţia să existe o uniune politică autentică. “Cu două elemente esenţiale: fisc şi armată comună. Acesta nu este un obiectiv utopic. Există deja unii piloni”, afirmă el. “În primul rînd, nu cred că va dispărea euro. Ar fi o problemă mai mare să te debarasezi de el decît să-l păstrezi. Iar apoi, în termeni de cultură, Europa este deja de mult timp unită. Nu există persoană cu studii bune, care, chiar născută în Austria, să nu-l citească pe Dante sau Shakespeare”, spune Savater.

În ceea ce priveşte supremaţia germană, Savater consideră că Germania îşi vede de interesele proprii. Cine plăteşte comandă. Este greu de crezut că Angela Merkel va renunţa la leadership. Dar, într-o perspectivă mai largă, şi Berlinului i-ar putea conveni avantajele unui continent unit politic. Legat de euroscepticismul Marii Britanii, acesta derivă din faptul că s-a poziţionat întotdeauna la jumătatea distanţei dintre Europa şi SUA, cu care are o legătură puternică. “Dacă lucrurile vor evolua spre ce e mai rău, nu m-ar surprinde dacă Londra va tăia punţile cu Bruxellesul”, spune filosoful spaniol.

Întrebat dacă modelul american mai poate fi o referinţă pentru Europa, Savater a amintit că pînă în urmă cu cîţiva ani dreapta americană îi reproşa lui Barack Obama că refuză să vadă sistemul european. Washingtonul pare acum mai implicat faţă de China, care va moşteni supremaţia mondială într-un viitor apropiat. “Este posibil ca în curînd americanii să se confrunte cu aceleaşi probleme de identitate cu care ne-am confruntat noi în această perioadă de declin”, a relevat Savater.