Filmul sau tentaţia spectaculară

Filmul. Ridicat pe metereze enigmatice, rămîne o întrebare cu „n” silabe noi.

Magiştrii. Cu nume de legendă, a căror rostire, în întreg spaţiul nostru estetic devine rezonant, cu semenii de pretutindeni. Aşa se face că relaţia dintre cinema şi artă nu mai uimeşte pe nimeni. Iar acest templu de frumos formează, încîntă şi instruieşte, deopotrivă. Culorile peliculei au dat o mai mare apropiere de omenesc, iar amalgamul dintre ficţiune şi realitate a prins curaj, cîştigînd mereu noi şi noi teritorii.

În acest spaţiu al generozităţii se înscrie şi reportajul de astăzi, cu speranţa tainică a reporterului că, negreşit, consemnează momentul naşterii acestei arte şi în oraşul de la poalele Feleacului. După statornicirea unor festivaluri de lung şi scurt metraj, după cercuri de prieteni ai peliculei şi digitalului, după atîtea săli de cinema şi proiecţii în aer liber, Clujul, iată, a început să aibă şi creatori de film. Vă propun, iubiţi cetitori, să prindem acea pasăre călătoare a timpului şi să ascultăm destăinuirile unui om care, veţi vedea, arde pentru actorie şi regie.

Rareş Stoica:

– Cum a apărut pasiunea?

– Eu sînt actor. Am terminat, în 2002, la clasa prof. Mona Chirilă / Miriam Cuibus şi întotdeauna am avut o atracţie spre teatru. Şi mi-am dorit întotdeauna să fiu actor de teatru şi regizor de film. Îmi place efectul de distanţare a teatrului, îmi place respiraţia publicului, dar şi feelingul care se crează pe scenă. În film aşa ceva nu există, dar fragmentarea jocului actoricesc cere o şcoală specială pentru acest tip de joc.

– O altă faţetă a riscului desăvîrşirii.

– Cred că sînt actorul care vine spre regie cu idei, propuneri, care încearcă mereu să ridice nivelul producţiei cinematografice. Confirmarea a venit odată cu mai multe premii de regie de teatru la diferite festivaluri naţionale. Încet-încet, am transpus una din producţii în film. Am cumpărat camere, am strîns bani şi ne-am pus pe lucru. „Umbra luminii” a durat 7 ani, iar premierea a fost şcoala mea de film. Şi, dacă am găsit răspunsurile pe care le căutam, e pentru că am reuşit să rezolv situaţiile care s-au ivit. Recunosc: pelicula este un lux, pe care prea puţini şi-l permit, aşa că am atacat cu toate forţele digitalul. În anul II de facultate am filmat prima mea încercare: 24-78. Pentru mine înseamnă un număr de ordine al personajului principal. Un umăr de ficţiune, care însemna că acţiunea se întîmplă undeva în viitor, unde toate lucrurile au ajuns să fie automatizate. Inclusiv oamenii. Am lucrat cu colegi de-ai mei, iar iniţiativa se datora dorinţei mele de a testa regia de film, cadrajul, lumina, lucrul cu actorul. Totul – în comparaţie cu teatrul. Încercarea nu a fost chiar extraordinară, dar felul în care se pot derula lucrurile mi-a dat imboldul necesar de a merge mai departe. Am plecat de la scurt metraj: Hen (găină în engleză, dar şi zeu în greacă), un filmuleţ care expunea lupta dintre cele două părţi ale aceluiaşi om. Ca producţii de sine stătătoare, nu sînt importante. Dar am acumulat experienţă. Multă. Apoi: Prinţesa Magdalena. O domnişoară asistă la o crimă în Parcul central din Cluj, refuză însă adevărul, îşi creează o cochilie în care se retrage. Există un alt ego mascul, care impune să conştientizeze ceea ce a văzut. Lupta se dă între cei doi şi nu se ajunge la un consens. Ea rămîne cu imaginea frumoasă a parcului şi a „prinţului” pe care l-a văzut acolo, şi totul se transformă într-o povestioară cu prinţi şi prinţese. O modalitate de refugiu din realitate.

– Aţi făcut peste 20 de filme.

– … care au fost difuzate la diferite festivaluri. Am fost şi la TIFF, apoi, după un premiu de regie de teatru pentru „Deşteptarea primăverii”, am hotărît să-l facem film. De lung metraj. Descoperirea sexualităţii, a drogurilor şi alcoolului la tineri. Pe scurt, acesta este subiectul. Am creat o lume în care lucrurile erau exagerate pentru a da o tuşă deosebită. Metaforizare multă. O poveste antidrog, zic eu. Dar s-a înţeles. Bine. De către toată lumea.

– Scurt metrajul rămîne însă o pasiune.

– Şi o necesitate, aş zice. Implică fonduri mai puţine. Însă contează ideea. Punerea ei în valoare. Şi nu neapărat tehnologia. E o altă dimensiune, în care trebuie concentrat totul. Acum colaborăm cu scriitorul orădean Traian Ursente pentru un scenariu de acest gen. Am în lucru şi două filme de lung metraj. Dar e mult mai greu de adunat fondurile pentru a merge înainte. Sînt alte pretenţii. Reguli tehnice impuse de CNCA. Trag nădejdea că voi găsi şi fondurile, şi soluţiile pentru finalizarea acestor lucrări.

– Iniţiaţi, în această primăvară, un nou festival. Despre ce este vorba?

– Este un festival internaţional de film de scurt metraj. Vreau să văd ce se face în lume în această direcţie, ce există la noi în ţară, să vedem unde greşim, ce nu facem bine. E nevoie de termene de comparaţie. Avem 430 de participanţi înscrişi din toate colţurile lumii. Va exista o selecţie pentru competiţia festivalului. E clar, însă, că există un interes enorm pentru acest gen de film. În 19 şi 20 aprilie, la cinematograful „Victoria”, partener „Persona Media Producion”, aşteptăm cît mai mulţi spectatori.

– Îmi pot imagina efortul dumneavoastră în a răzbi. Totuşi, pentru o cinematografie e nevoie de mult mai mult.

– Există un proiect al Primăriei, pentru a aduce Clujului un fel de… Buftea II. Am înţeles că s-au primit şi fonduri europene pentru aşa ceva… Individual, îmi pun toată nădejdea în tot mai serioşi susţinători ai filmului. Pic cu pic se face mare. Am intrat în legătură cu oameni care, din puţinul lor, aduc un plus producţiilor pe care le fac. Dar, pînă la urmă, nu chestiunea financiară mă face să merg înainte. Nu stau cu mîinile în sîn. Dar nici nu cerşesc! Facem tot felul de filmuleţe de reclame în încercarea noastră de a ne autofinanţa. Şi, sigur, reinvestim totul pentru a ne atinge visul.

***

Poate că se va naşte şi o altă polarizare a cinematografiei româneşti. Încet, încet vor exista şi fonduri. Se vor construi şi cinematografe. Şi se vor face şi în altă parte filme. Acele metereze enigmatice, care sînt atestate ca atmosferă, cu întrebări de „n” silabe noi. Cu magiştri, care făuresc nume de legendă, destine săpate în existenţa noastră, cu temperatura înaltă a idealurilor.

Pentru acea neaşteptată alcătuire: filmul…

Radu VIDA