Filmul documentar “Poveşti din Armenopolis” premiat la SIMFEST 2017

Comunitatea armenească din Gherla s-a bucurat de multe aprecieri şi în cadrul Festivalului internaţional al televiziunilor şi producătorilor independenţi SIMFEST”, ediţia a XIV-a, ce s-a desfăşurat în municipiul Târgu Mureş. Filmul „Poveşti din Armenopolis” a câştigat Premiul Reprezentanţei Comisiei Europene la Bucureşti, acordat doamnei Diana Deleanu de la TVR. Echipa realizatorilor acestui film: imagine – Marius Nechita şi Gabriel Borta, montaj – Dan Doroftei, realizator – Diana Deleanu. Colaborarea Centrului Turistic Gherla cu TVR durează din anul 2016 prin cele trei documentare realizate despre vechiul Armenopolis. Acestea au fost: “Poveşti din Armenopolis” (difuzat în data de 12 decembrie 2016), „Armenopolis” (transmis în cadrul emisiunii „Convieţuiri” din data de 14 decembrie 2016 pe TVR1) şi „Povestea minorităţilor din România” (difuzată la 17 decembrie 2016). Sunt producţii de filme documentare realizate în colaborare cu Centrul Turistic Gherla, sucursala Gherla a Uniunii Armenilor din România, Comunitatea Evreilor Gherla şi domnul Vasile Kepiro. Prin aceste filme documentare telespectatorii au aflat multe amănunte şi informaţii cu privire la istoria şi tradiţiile oraşului de pe Someş. Sunt doumentare TVR, care poartă marca Diana Deleanu. Astfel, municipiul Gherla a fost promovat la nivel naţional în semn de apreciere a valorilor istorice şi culturale ale urbei transilvane.

Filmul documentar „Poveşti din Armenopolis” va fi redifuzat la TVR 1 în curând. Merită să revedem filmul şi să facem cunoştinţă cu poveştile impresionante din frumosul oraş baroc, unicat în zona noastră.

SZ.Cs.

 

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.