Filme Premiere cinematografice

Sils Maria sau tinereţea ca virginitate

Un film cum este Nori peste Sils Maria (producţie Franţa, Elveţia, Germania, 2014), regia Olivier Assayas, nu trebuie ratat. Face parte din categoria filmelor care trebuie văzute şi accentuez acest lucru. Trebuie văzute pentru că regizor este Olivier Assayas, un obişnuit al festivalului de la Cannes şi nu numai. Trebuie văzut pentru două actriţe exemplare, Juliette Binoche şi Kristen Stewart, după cum trebuie văzut pentru locaţiile în care a fost filmat (Sils Maria şi Zurich în Elveţia; Leipzig în Germania; Tirolul de Sus în Italia) şi nu în ultimul rînd, pentru insolitul temei. Mai trebuie văzut pentru implicarea celor de la Chanel, care au pus la dispoziţie costume, bijuterii, accesorii şi machiajele, după cum trebuie văzut şi pentru coloana sonoră în care au fost incluse piese Haendel şi Johann Pachelbel.Toate la un loc au adus filmului cinci mari premii (Cesar pentru Kristen Stewart; Prix Louis Delluc pentru regizor, …) şi alte zece nominalizări (printre care şi cea la Palme d’ Or, Cannes 2014), premii care spun multe despre calitatea filmului, de la regie la interpretări, de la scenografie la montaj şi imagine.

Olivier Assayas este un maestru al relaţiilor interumane, al modului în care oamenii interacţionează, al urmelor pe care relaţiile le lasă, bune sau nu. Este exact ce se întîmplă în Nori peste Sils Maria, o superbă zonă montană în Alpi, loc cunoscut şi graţie vizitelor făcute de Nietzsche, Anne Frank şi Hermann Hesse.

Revin la filmul lui Assayas, meditaţii despre viaţă, alegeri făcute, timp, trecut, prezent şi viitor, actorie, tinereţe, vîrsta maturităţii, statut social, umanitate. Vă supun atenţiei un fragment din cele declarate de Olivier Assayas, care fac mai bine înţeles demersul său regizoral din Nori peste Sils Maria, citez : “Dar nu este vorba atît de mult despre teatru şi intrigile lui, nici despre meandrele ficţiunii, cît despre umanitate în modul cel mai simplu şi mai intim. Da, desigur, teatrul este viaţa. Şi chiar puţin mai bine decît viaţa, pentru că dezveleşte grandoarea în cele mai bune situaţii şi în cele mai rele, în trivialitatea şi în visele noastre. În acest sens, Maria Enders nu este nici Juliette Binoche, nici eu însumi. Ea este fiecare dintre noi în această necesitate a noastră de a ne revizui trecutul, nu pentru a-l elucida, ci pentru a găsi cheile pentru identitatea noastră, care ne-a făcut ceea ce sîntem şi care continuă să ne împingăînainte. Se uită în trecut şi observă tînăra femeie care era la 20 de ani. În adîncul ei este aceeaşi, dar lumea s-a schimbat în jurul ei, iar tinereţea a zburat, tinereţea ca virginitate, ca descoperire a lumii. Aşa ceva nu se întîlneşte de două ori în viaţă”.

Olivier Assayan ştie ce să ceară întregii echipe artistice. Reuşeşte un film de o sensibilitate rar întîlnită, un film care te mişcă, de unde şi dorinţa de a-l revedea.

Tribul (producţie Ucraina, Olanda, 2014), regia Miroslav Sloboshpitsky, este cea de a doua propunere pe care o fac şi nu întîmplător. Tribul este un film tulburător prin personaje alese şi locaţia filmării. Acţiunea are loc într-o şcoală pentru persoane cu deficienţe de auz, vorbire şi comunicare. Actorii sînt non – profesionişti, dar modul în care se exprimă cinematografic este de-a dreptul extraordinar. Un merit în plus şi pentru tema atinsă, deloc comodă, cea a şcolii ca reţea pentru activităţi infracţionale şi prostituţie.

Cu Tribul intrăm în limbajul semnelor, actorii fiind persoane surdo – mute, limbaj special, depăşit în film de imagini. Şi imaginile au adus filmului 15 premii (Critics Week Grand Prize la Cannes 2014; European Discovery of the Year; FIPRESCI la Golden Apricot Festival – Erevan; Autores de Cinema Award la Sao Paulo, Nika Award, …) plus alte patru nominalizări, meritate toate (cinematograf ‘Victoria’)

Demostene ŞOFRON