Film Premiere cinematografice

Drumuri europene

Seria Madagascar, regia Eric Darnell, este una de succes. Numai aşa se explică a treia peliculă, Madagascar 3: Fugăriţi prin Europa (producţie Statele Unite, 2012), această a III – a parte continuînd aventurile leului Alexa şi a prietenilor săi, Melman, Marty, Gloria, cu toţii interesaţi să ajungă acasă, în iubitul… New York.

Drumul este lung şi anevoios, presărat cu multe, foarte multe obstacole, trecute cu brio. În plus, acest al treilea film al seriei, ne poartă prin Europa, o călătorie spirituală plăcută şi la fel de antrenantă.

Regizorul Eric Darnell este un maestru al desenelor animate. Vă propun un singur titlu şi ce titlu, Antz/Furnicuţe (1998), peliculă cu trei premii (Golden Reel Award, BMI Film Music Award, ASCAP Award) şi alte şase nominalizări printre care una la BAFTA.

Seria Madagascar a început în 2005, prima peliculă fiind încununată cu trei premii şi… 24 de nominalizări !!! Al doilea film, Madagascar : Escape 2 Africa a avut parte de aceleaşi aprecieri, un premiu şi opt nominalizări. Madagascar 3 se înscrie pe aceeaşi linie a calităţii artistice, avînd mari şanse să fie nominalizat şi premiat.

Vocile ? Sînt cunoscute atîta timp cît este vorba despre Ben Stiller, Frances McDormand, Sacha Baron Cohen, Martin Short. Apoi, apoi urmează o serie de voci cunoscute pentru noi : Eugen Cristea, Adriana Trandafir, Cosmin Şofron, Petre Lungu, Mihai Bisericeanu, Cosmin Seleşi, Florian Ghimpu, Răzvan Georgescu, Mihai Niculescu, ... (cinematograf ‘Florin Piersic’)

Demostene ŞOFRON

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.