Filarmonica de Stat „Transilvania”. Concertul de deschidere a stagiunii 2015-2016. In memoriam Gheorghe Halmos (1915-1985) sau seara marii muzici: VERDI şi BEETHOVEN

 Muzici sub semnul destinului: Uvertura la opera Forţa destinului de Giuseppe Verdi şi Simfonia a V-a, a „Destinului” de Ludwig van Beethoven; între acestea – Concertul nr. 3 pentru pian în do minor, op.37 de L. van Beethoven; dirijor Vladimir Lungu; solist Sorin Petrescu. Şi tot destinul a făcut ca, în acest concert inaugural, să fie evocată personalitatea unui mare pianist şi pedagog, legat indisolubil de Cluj, Gheorghe Halmos.

Impunătoarea Uvertură verdiană – splendidă pagină, foarte des interpretată pe scenele de concert – a prilejuit dirijorului şi Orchestrei simfonice momente de muzică înălţătoare.

În Concertul nr. 3 pentru pian şi orchestră, în do minor, op. 37 de L. van Beethoven, pianistul Sorin Petrescu, solist concertist al Filarmonicii „Banatul” din Timişoara, şi-a pus în evidenţă calităţile de virtuoz al clapelor şi de poet al sonorităţilor. Impetuos în cadenţa primei părţi – Allegro con brio –, a tratat cu inteligenţă „transparenţele” fluide, diafane, din Largo, pentru a se lansa, fără reţineri, în exuberanţa muzicală a Rondo-ului final. Aceeaşi exuberanţă, acelaşi tuşeu admirabil şi atent nuanţat în cele două bis-uri: „Dansul focului” de Manuel de Falla şi Enrique Granados – „Andalucía”.

De la motivul laconic al începutului – „So pocht das Schicksal an die Pforte” (cuvinte pe care Beethoven i le-ar fi spus lui Anton Felix Schindler, explicitînd semnificaţia celulei ritmice iniţiale, care declanşează un comentariu muzical de o densitate fără precedent în istoria simfoniei) –, de la cele patru note pe care se înalţă o întreagă structură monumentală, Beethoven dezvoltă o tragedie muzicală menită să dezvăluie, peste timp, acea calitate care-i este proprie numai omului: forţa de a se putea opune destinului. Este tema psihologică majoră, pe care Beethoven avea să o urmărească pe traseul întregii Simfonii a V-a, „de la întuneric la lumină”. Dirijorul Vladimir Lungu a descifrat cu abilitate marea încărcătură dramatică a lucrării bazată pe acelaşi izvor motivic iniţial, abordînd modificările ritmice şi contrastele sonore cu un acut simţ al unităţii. Dirijor riguros, cu o gestică inspirată, atent la toate registrele şi de o impetuozitate impresionantă, Vladimir Lungu a realizat mult-dorita omogenitate a ansamblului (care există, dată fiind calitatea instrumentiştilor), sincronizarea solist – orchestră, insistînd, totodată, pe precizia atacurilor şi, în egală măsură, a finalurilor. Rafinamentele coloristice şi timbrale rezultate din ştiinţa construirii nuanţelor nu s-au lăsat aşteptate în simfonia „Destinului”, a cărei dezvoltare sonoră copleşitoare din Allegro con brio nu se domoleşte decît pentru a lăsa loc oboiului solist să-şi intoneze sublimul Adagio, de o nemaipomenită forţă evocatoare. În cuprinsul Simfoniei a V-a s-a creat o legătură organică între primul Allegro de sonată şi ultimele două mişcări Allegro ale acesteia, în timp ce sonorităţilor calde, învăluitoare din partea a II-a, Andante con moto, în care violele şi violoncelele încep printr-un superb legato, li s-au alăturat cele ce continuă ingeniosul tempo final, într-o explozie sonoră amplă, maiestuoasă, în contrast evident cu ceea ce fusese ascultat anterior şi cu ceea ce avea să urmeze. Au existat şi misterioase pianissimo-uri, şi fulminante dezlănţuiri, toate de o expresivitate desăvîrşită.

O deschidere de stagiune de bun augur, cu o Orchestră, un solist şi un dirijor pe măsură, un eveniment artistic căruia exigentul public clujean i-a răspuns cu aplauze generoase.

Michaela BOCU

m.bocu@ziarulfaclia.ro