Fiii Cătinei s-au reîntâlnit în vatra satului

În deplasarea făcută, sâmbătă, în această frumoasă comună din Câmpia Transilvană, am avut impresia că și culorile anotimpului păreau a fi în suferință din pricina acestui iulie torid, în care temperatura a urcat spre 38 de grade Celsius, la ora amiezii.

Cert este faptul că această caniculă, fără precedent, nu a împiedicat conducerea comunei să-și invite fiii satelor la tradiționala întâlnire anuală, care dă o aleasă prospețime și vigoare vieții acestui perimetru rustic, în care miroase a pâine proaspătă în spicele grâului, iar fructele își sedimentează culorile și gustoasele arome spre care jinduim fiecare.

Aici, imensa pictură a câmpurilor este zămislită din munca, hărnicia și cutezanța celor ce trudesc, de primăvara până toamna, la producerea cerealelor, legumelor, fructelor, cărnii și laptelui, realizate în micile ferme și chiar pe terenurile deținute de gospodarii satelor Cătina, Feldioara, Copru, Valea Caldă, Hodae, Hagău -Fânațe.

Monografia comunei

Actuala ediție, cu numărul 11, a debutat în sala de spectacole a Căminului cultural, aflat în centrul civic, unde a fost lansată Monografia comunei, o lucrare de mari dimensiuni și interes, realizată de colonelul în retragere Vasile Grigore Voivod, fiu al satului. Lansarea a fost deschisă de arhimandrit Dumitru Cobzaru, exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Clujului. Apoi a luat cuvântul șeful administrației publice locale, dl Florin Borbely, care a salutat prezența numeroșilor oaspeți la acest eveniment ce face parte din structura organizatorică a serbării zilelor comunei. După ce a felicitat autorul acestui volum ce însumează 533 de pagini de istorie locală, amintind și faptul că Vasile Grigore Voievod, prin funcția de viceprimar, îl și ajută în conducerea destinelor comunei în această perioadă destul de complexă, vorbitorul a subliniat faptul că această monografie vorbește despre arborele genealogic al Cătinei, despre trecutul său istoric încărcat de evenimentele devenirii până în zilele de azi, despre oameni, fapte, evenimente, despre izvoarele nepieritoare ce au udat ființa acestor locuri sfinte nouă, ce au o atestare documentară de aproape 700 de ani. Monografia este rodul unei munci titanice desfășurată de Grigore Voivod, care a stăruit prin arhive, publicații ale vremurilor trecute, dialoguri și drumuri multe și chiar obositoare. Pentru aceste motive, Consiliul local, Primăria și întreaga comună îl felicită, îi dorește succes în tot ce face și multă sănătate!

Plus de confort în viața sătenilor

Primarul Florin Borbely a evidențiat câteva din importantele obiective înfăptuite de administrațiile ultimilor 30 de ani, care au adus un plus de confort în viața satelor ce compun perimetrul acestei comune, în care drumurile erau pline de noroaie, satele lăsate în întuneric, iar despre apă și gaz nici nu se prea vorbea. Aceste schimbări valorice au fost posibile prin implementarea mai multor proiecte prin intermediul cărora a fost îmbunătățită infrastructura comunei, care dispune de gaz metan, apă potabilă, canalizare, drumuri asfaltate, cămine culturale modernizate, școală bine dotată și întreținută, Centru de informare turistică și terenuri de sport modernizate, internet, telefonie. Desigur, a continuat vorbitorul, mai avem de extins și modernizat această infrastructură, sens în care dispunem de mai multe proiecte cu finanțări europene și guvernamentale prin realizarea cărora ducem gazul la Hagău – Fânață, modernizări de străzi în Cătina și Valea Caldă, achiziționarea unui autobuz electric, construirea unei capele în Cătina și alte câteva obiective de reală utilitate publică.

Pe segmentul dotărilor gospodărești s-a făcut mult și continuăm să căutăm soluții fiabile pentru a asigura condiții de viață decente locuitorilor noștri, dat fiind faptul că avem mari probleme demografice, exodul spre orașe și afară e mare, pentru locuri de muncă bine retribuite.

Și la această a Xl – a ediție, fiii satelor au sosit de la mari distanțe la întâlnire pregătită cum se cuvine de conducerea comunei, personalul Primăriei, Consiliul local Cătina. Ei și-au depănat amintirile de neuitat ale copilăriei, iar frumusețea zilei de 23 iulie a fost dublată de ineditul program artistic desfășurat în oaza frumoasei baze sportive și de agrement, din parcul secular.

Premiu pentru fidelitate

Aici, pe scena ornamentată cu alese țesături artizanale, primarul Florin Borbely, însoțit de colegii săi din comunele Cămărașu, Geaca, Frata, Căianu și Mociu, au invitat pe scenă familiile ce au împlinit 50 de ani de conviețuire. Pe lângă felicitări și urări de multă sănătate și longevitate, primarul le-a înmânat diplome de excelență, flori și premiu din partea administrației locale, apoi a mulțumit sponsorilor, mulți fii ai comunei, fără a căror generozitate programul era mult mai sărac.

Dorindu-le sănătate, fericire și puterea de a-și înfăptui aspirațiile vieții celor născuți pe această minunată vatră românească, primitoare și roditoare prin transpirația generațiilor trecute și prezente, primarul a oferit scena soliștilor și ansamblurilor artistice, care au prezentat tot ce este mai frumos din al lor repertoriu. Păcat că aplauzele au fost destul de slăbuțe datorită faptului că numărul, adică prezența localnicilor nu a onorat cum se cuvine această manifestare de suflet pregătită cum nu se putea mai bine de către Primărie și colaboratorii săi.

Dumitru VATAU

 

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut