Fier vechi?

RADU VIDA

Nu este singura problemă de rezolvat. Dacă ne-am oprit la furtul de „fier vechi”  e doar pentru că, şi pe această cale, se desăvîrşeşte jaful de la noi din ţară.  Se poate răspunde simplu la întrebarea de ce se perpetuează acest fenomen. Lucrurile însă nu stau atît de simplu, pentru că acest tip de hoţie are conotaţii surprinzătoare.
Cabluri de înaltă tensiune, conductoare, şine de cale ferată, componente de siguranţă ale rulajului pe diferite căi de transport, maşini şi unelte, capace de siguranţă ş.a., toate se află pe lista de… achiziţii a hoţilor. Succesele în… ramură sînt dintre cele mai surprinzătoare, iar activitatea filierelor organizate după sistem mafiot, au structuri ierarhice de invidiat.

Şi, totuşi, este atît de uşor de stopat fenomenul!
Veţi spune că n-am dreptate, din moment ce bandele de hoţi de fier vechi acţionează şi în străinătate, unde… poliţia aşa şi pe dincolo. În treacăt fie spus, acolo, asemenea practici au fost eliminate de mult. Iar instituţiile sînt absolut nepregătite pentru aşa ceva.  Mai exact: nu se practică şi, ca atare, nu există metode eficiente de a prinde asemenea bande.

La noi, neglijenţa, nepăsarea şi reaua credinţă sînt principalele cauze pentru care asemenea practici înfloresc. Nu există reglementări clare în ceea ce priveşte activitatea topitoriilor din ţară şi nici cataloage cu ce se poate şi ce nu se poate primi la centrele de colectare, în vederea exportului de asemenea materiale. Aceste… supape permit declanşarea unor acţiuni de amploare şi jefuirea unor mai vechi sau mai noi entităţi economice, asaltarea unor întregi străzi pentru „valorificarea capacelor de canal”, organizarea unor descinderi  la fabrici aflate în lichidare etc. Una din ţintele preferate ale hoţilor este fosta platformă a Combinatului de Utilaj Greu din Cluj. Printre fantomaticele clădiri încă există cantităţi imense de metal, care, din varii motive, n-a putut fi valorificat nici de către pungaşii care au luat pe nimic dezmembratul combinat, nici de către cei care se ocupă de distrugerea a tot ceea ce  s-a investit aici. Coloane de maşini, căruţe şi, desigur, şi indivizi singuratici curăţă locul de tot felul de materiale fieroase şi neferoase şi fac haltă, ca să zic aşa (o ţigară, o berică şi o vorbă bună despre prada din acea zi) pe la fostul palat administrativ al combinatului, în marea parcare de la fostul Fortpres sau prin faţa blocurile din zonă. Pe linia tramvaiului! Dar nimeni nu-şi bate capul cu aşa ceva. Proprietarii care au falimentat cu bună ştiinţă hălci importante din CUG şi-au recuperat însutit investiţiile. Ceilalţi ştiu să-şi păzească avutul, în aşa fel încît nimeni să nu se poată apropia de obiectivele lor.

Aşa că fier vechi, (vorba vine: cupru, aramă, aluminiu), pleacă spre acele ţări care au avut grijă ca topitoriile lor să nu fie desfiinţate. În marea tristeţe generală a recentelor furturi de statui din Parcul Copou, Iaşi (bronzuri ale lui Ciprian Porumbescu, Nicolae Gane şi Barbu Ştefănescu Delavrancea) „mă amuza” felul în care poliţia de acolo căuta respectivele busturi. În topitoriile (care nu mai există) şi în centrele de colectare, (unde asemenea lucruri nu ajung). Ştiu şi puştii de pe maidan că piesele importante, vînate de autorităţi şi furate de bandele organizate, ajung direct în vagoanele de marfă, destinate străinătăţii. Cu complicităţi  de notorietate, pe care nu le numim, numai pentru că nu putem, la o adică, să le dovedim în instanţă.
În traducere: noi am minerit, noi am făurit, poporul a suferit pentru aceste bogăţii. Şi alţii profită.