Festivalul Teatrelor Naţionale la Cluj – Napoca

Opt zile, 13 spectacole, cele mai bune producţii teatrale!

28 noiembrie – 5 decembrie

În cadrul sărbătoririi Centenarului Marii Uniri, Teatrul Național „Lucian Blaga“ din Cluj-Napoca organizează Festivalul Teatrelor Naţionale, care va reuni cele mai bune producții teatrale realizate pe texte exclusiv românești, de către teatrele naționale din România și Republica Moldova.

După cum aţi putut remarca, ediţia 2018 a festivalului are o particularitate, texte scrise exclusiv de dramaturgi români, ediţie unicat putem afirma fără să greşim. Cu menţiunea că S. T. Burke este pseudonimul jurnalistului Sergiu Burcă.

Festivalul se deschide oficial miercuri 28 noiembrie, când sunt programate două spectacole, Treptele Unirii – spectacol de poezie românească, regia Alexandru Măzgăreanu; Teatrul Naţional ‘Marin Sorescu’ Craiova; 17. 00; studio Euphorion) şi Dumnezeu se îmbracă de la second hand de Iulian Margu, regia Ion Caramitru, spectacol al Teatrului Naţional ‘I. L. Caragiale’ din Bucureşti (19. 00).

Mă opresc asupra celui de al doilea. Iulian Margu (n. 1958), dramaturg şi regizor, este cunoscut prin piesele sale Lovitura de pedeapsă, Statuia căreia îi miroseau picioarele, Despre Satana numai de bine, Harta turistică a iadului, Un oaspete neaşteptat, Ghidul sinucigaşului şi mai ales, Dumnezeu se îmbracă de la second hand. Spectacol în distribuţia căruia figurează Dorin Andone, Lari Giorgescu, Carmen Ungureanu, Teodora Mareş, Eduard Adam, Armand Calota, Fulvia Folosea, Ioan Andrei Ionescu si Theodora Calota. Cu participarea extraordinară a Florinei Cercel.

Este piesa despre care Iulian Margu spune, “Piesa este o scurtă istorie a României moderne povestită cu ajutorul unui pian fermecat. Premiera aceasta este o mare mândrie a mea. Suprema consacrare a unui dramaturg, cum spunea Tudor Popescu, este să fie jucat de Teatrul Naţional, alături de clasicii universali”. În timp ce Ion Caramitru declară următoarele: “Cred că Dumnezeu a vrut să ajungă la mine. O piesă cu o structură de text în puzzle, cel puţin aşa am văzut-o eu. Povestea de bază este desfăcută în mai multe compartimente, reprodusă în mai multe epoci, refăcută abia în final pentru înţelegerea deplină a poveştii. Ca stil, are şi un soi de umor frust şi unul derivat, are foarte multe trimiteri într-o simbolistică ce sparge tiparele timpului şi spaţiului”.

O părere personală…

Clujul trăieşte două momente teatrale de mare calibur, trei zile suprapunându-se. Greu de ales şi pentru public, greu de ales şi pentru reprezentanţii presei. Este pentru prima dată când două festivaluri teatrale – Interferenţe, respectiv cel al Teatrelor Naţionale – merg mână în mână. Mai rar aşa ceva…

Demostene ŞOFRON

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.