Festivalul Internațional de Teatru INTERFERENȚE 8 | Dicționarul Multimedia al Teatrului Românesc, un act de responsabilitate

Miercuri, 23 noiembrie, a fost să fie și ziua lansării Dicționarului Multimedia al Teatrului Românesc la Cluj-Napoca-, proiect al Asociației Române pentru Promovarea Artelor Spectacolului/ARPAS, în parteneriat cu Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca și Universitatea de Arte din Târgu Mureș. Din 2022 au intrat în acest parteneriat cadre didactice și studenți ai universităților din Timișoara, respectiv Iași. Putem vorbi și despre o lansare oficială post 1989, în cadrul Festivalului Național de Teatru, ediția cu numărul 32, la București. Practic, s-a ajuns la cea de a 3-a ediție a dicționarului, disponibil online accesând www.dmtr.ro.

Până în prezent au fost generate 150 de fișe, ce acoperă perioada 1950-1989, de la artiști la spectacole prin avancronici și cronici de teatru, fotografii, înregistrări video, caiete de sală, fișe ce pot fi dezvoltate grație noutăților, acolo unde este cazul.

Dicționarul Multimedia al Teatrului Românesc este, ca să-l citez pe Tompa Gabor: „un act de responsabilitate și conștiință. Era nevoie de un asemenea dicționar, el prezintă spectacole din trecut, ceea ce presupune, din start, o muncă uriașă de adunare de date. Dicționarul suplinește o foarte mare lipsă în memoria teatrului românesc, așa că am ajuns să avem o bază de date vie, în care se regăsesc marile spectacole ale teatrului românesc”.

Au fost exprimate mai multe puncte de vedere, vi le voi supune atenției…

Cristina Modreanu

”Tinerii sunt ținta noastră, din dorința de a le trezi interesul pentru trecutul recent al scenei românești. Dicționarul este un instrument de lucru util, în care se regăsesc artiști români, maghiari și germani, spectacolele în care au jucat. Nu ascund faptul că DMTR presupune din start o echipă mare, peste 30 de persoane-cadre didactice, studenți, coordonatoare profesoarele Miruna Runcan și Raluca Blaga-lucrând pentru cele două secțiuni, Artiști, respectiv Spectacole. Dicționarul prezintă și o privire critică asupra spectacolelor din perspectiva contemporană. Cert este că el generează alte cărți de profil, mai multe proiecte fiind deja în lucru. Finanțarea? Nu mai avem finanțare. AFCN-ul a finanțat proiectul, îi mulțumim pentru ajutor. Acum nu mai avem finanțare, e și foarte multă birocrație în munca asta”.

Miruna Runcan

”De la bun început a existat o echipă care a lucrat la proiect, la concept, structurându-se formula de lucru. Era și este necesar să dăm și o dimensiune educațională, de bază. Studenții implicați în proiect acționează extracurricular, țin să le mulțumesc pentru dăruire și responsabilitate în ceea ce au făcut și fac”.

Oana Cristea Grigorescu

Pandemia ne-a oferit răgazul de a lua cercetarea în serios. Am recuperat o istorie teatrală, studenții strângeau fișele, noi făceam cercetarea. Primele 50 de fișe au apărut în 2020, impactul fiind imediat. Efortul nostru arată că este cazul ca DMTR să fie asumat de o instituție sau de mai multe”.

Demostene Sofron

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut