Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu | „Frumusețea va salva lumea”

* 24 iunie – 3 iulie 2022*

Spunea Dostoievski în romanul „Idiotul”, prin vocea prințului Mîșkin. Sub cupola temei generoase în jurul căreia s-a făcut planificarea artistică a acestei ediții, e vorba, desigur, de Frumusețe, primul mare festival de teatru din Europa Centrală și de Est și unul dintre cele mai mari pe plan internațional, FITS 2022 a atras un public numeros și în acest an. A opta zi de festival la Sibiu aduce noi evenimente pentru toate gusturile și categoriile de vârstă.

Artiști de pe toate continentele se reunesc la Sibiu pentru a ne aduce experiențe de neuitat, fie că vorbim de teatru, film, spectacol-lectură, statui vivante, arte vizuale, muzică, dans, conferințe, ateliere, prezentări de carte sau chiar realitate virtuală.

Paleta evenimentelor este una vastă și pentru ziua de vineri, 1 iulie. Ca să oferim doar câteva exemple, din Italia vine producția teatrală „Lebedele albe”, (compania Teatro per Caso) cu un mesaj de armonie și bună dispoziție. Seara, costumele și recuzita actorilor vor fi luminate. Klaus Röhm și Stefan Charisius din Germania ne aduc „Muzica vântului”, pe acorduri de saxofon și kora, harpa tradițională africană. Avem ocazia să vizionăm, dacă nu am făcut-o încă, expoziția care se numește chiar așa, „Frumusețe” (Centrul Cultural “Habitus”), semnată Andrei Runcanu, cuprinzând 42 de portrete ale actorilor Teatrului Național Radu Stânca din Sibiu.

Programul complet al evenimentelor îl putem consulta pe sibfest.ro.

Iulia GHIDIU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut