TIFF 2022: Make Films, Not War!

O parte din echipa Board-ului TIFF a fost prezentă marți, 17 mai, la CASA TIFF, cu ocazia conferinței de presă organizate înainte de ediția cu numărul 21 a mult așteptatului festival internațional de film. Tudor Giurgiu, Președintele festivalului, Mihai Chirilov, Director Artistic și Renate Roca-Rozenberg, PR Manager s-au întâlnit și au stat de vorbă cu jurnaliștii clujeni.

TIFF în luna iunie…Ne-am dorit foarte mult să ne întoarcem în perioada care ne este caracteristică și ne bucurăm că anul acesta ne apropiem de zona aceea. Va fi cu mult soare și, bineînțeles, cu foarte multe surprize. Este un an ciudat, dar suntem concentrați pe ceea ce contează, pe creativitate, liniște și pe încrederea că lumea merge, totuși, într-o direcție bună. În acest spirit am gândit și campania din acest an”, a spus Renate Rozenberg, în deschiderea conferinței de presă. 

Make Films, Not War!

Spot-ul oficial TIFF 2022 surprinde o secvență-cheie din filmul „Balanța” al lui Lucian Pintilie. Personajul interpretat de actrița Maia Morgentern revede o filmare din copilărie când, la o petrecere de Crăciun, se bucură de un pistol de jucărie primit de la tatăl ei, deghizat în moș, și începe să tragă în cei prezenți, elita nomenclaturistă din care acesta făcea parte. „Trăim vremuri complicate și cred că îndemnul e acela de a ne opri puțin, de a reflecta la ce e în jur și de a continua să facem film”, a subliniat Tudor Giurgiu. Reprezintă foarte bine ce simțim noi în momentul de față. Încercăm să tragem un semnal de alarmă pentru ceea se se întâmplă nu foarte departe de granițele României. Venim cu un mesaj clar împotriva războiului și cu un slogan incisiv, necesar, care îndeamnă la creativitate, nu la distrugere (<<Make Films, Not War>>). Nu glumim la ediția aceasta, încercăm să fim cât se poate de serioși. Ficțiunea de pe ecran ar putea foarte bine să oglindească realitatea de pe teren, lucru pe care, într-adevăr, nu ni-l dorim niciunul dintre noi să se întâmple”, a declarat Mihai Chirilov.

Actrița Maia Morgenstern, omagiată la TIFF

O încununare a celor patru decenii de activitate artistică, premiul de excelență al festivalului va fi acordat Maiei Morgenstern. O personalitate unică, imensă a teatrului și a filmului românesc, în cuvintele lui Tudor Giurgiu. Distincția îi va fi înmânată la Gala de Închidere TIFF, pe data de 25 iunie.

What’s up Doc

Reunind nu mai puțin de 10 producții realizate de regizori din întreaga lume, competiția What‘ s up Doc va fi dedicată documentariștilor aflați la început de carieră. Mijloacele de expresie artistică s-au diversificat cu mult, iar astfel noutatea constă în faptul că această secțiune, devenită competitivă, nu vizează documentarele în accepțiunea lor clasică, ci urmărește acele producții hibrid aflate la granița dintre documentar și ficțiune. Investigații, personaje bizare, teorii ale conspirației, toate într-o singură secțiune. Pentru mine tu ești Ceaușescu (r. Sebastian Mihăilescu, debut, laureat la Festivalul DocLisboa, plus alte două premii importante la Ji.hlava), Frații/ Brotherhood (r. Francesco Montagner, Leopardul de aur la ediția din 2021 a Festivalului Internațional de Film de la Locarno), Bucolic (r. Karol Palka), Ce-i mult nu strică/ Excess Will Save Us (r.Morgane Dziurla-Petit), The Plains/ Câmpiile (r. David Easteal), Goana după aur/ Mother Lode (r.Matteo Tortone, debut), Ostrov/ Ostrov-Lost Island (r. Svetlana Rodina, Laurent Stoop), Atlantida/ Atlantide (r. Yuri Ancarani, premieră internațională în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Veneția), Canal 54/ Channel 54 (r. Lucas Larriera, debut), Pentru un pumn de cartofi prăjiți/ For a Fistfull of Fries (r. Jean Libon, Yves Hinant) sunt peliculele pe care le putem urmări la secțiunea documentar. Juriul va fi compus din 3 personalități ale industriei cinematografice mondiale, printre care și Alexandru Solomon.

Zilele Filmului Românesc

O selecție de 12 filme semnate în bună parte de regizori debutanți și un singur documentar, ce concurează și în secțiunea dedicată, Pentru mine tu ești Ceaușescu. Câteva dintre filme au avut deja premiera și sunt cunoscute publicului cinefil – Miracol (r. Bogdan George Apetri), Imaculat (r. Monica Stan-George Chiper-Lillemark), Crai nou (r. Alina Grigore). Altele vor fi proiectate în premieră la TIFF 2022 – Balaur (r. Octav Chelaru), Marocco (r. Emanuel Pârvu), Metronom (regia Alex Belc, marea surpriză a acestei ediții, pelicula ce reprezintă România la Cannes, în cadrul secțiunii ˮUn certain regardˮ). Om Câine (debutul în lungmetraj al lui Ștefan Constantinescu), Uneori ninge cu zăpadă, alteori cu întuneric (r. Gabriel Achim), Anul pierdut 1986 (debut regizoral Ligia Ciornei), Nimic despre dragoste (r. Florin Piersic Junior), Capra cu trei iezi (debut indie al regizorului Victor Canache, în distribuție – Maia Morgenstern și Marius Bodochi) completează lista premierelor naționale. După festivalurile de la Rotterdam și Goteborg, animația muzicală de excepție a Ancăi Damian, Insula, va beneficia de o proiecție specială anul acesta la TIFF. Selecției de lungmetraje românești i se va alătura un număr de 18 scurtmetraje autohtone, majoritatea în premieră.

Titluri sonore în Piața Unirii

În deschiderea festivalului, cinefilii vor putea urmări pelicula Rețeaua Jane (2022), regia semnată de Phyllis Nagy. Vor mai fi proiectate Iluzii Pierdute (r. Xavier Giannoli), marele câștigător la Premiile Caesar din acest an, filmul care deschide ediția actuală a Festivalului de la Cannes – Final cut! (r. Michel Hazanavicius), Fuga din Mogadishu (acțiune, Coreea, r. Seung-wan Ryu). Comedia dedicată cinema-ului avându-i ca protagoniști pe Antonio Banderas și Penelope Cruz va încheia ediția 2022 a TIFF.

Cine-concerte la TIFF 2022

Elita cinema-ului autohton va fi prezentă la Cluj în luna iunie, vor fi invitați din Europa și nu numai, precum și o serie de concerte memorabile. Eliades Ochoa, Nosferatu, Invaders și Bestia, sunt câteva nume ce trebuie amintite.

Street food caritabil pe Strada Potaissa

Cetățeni ucraineni aflați momentan în Cluj vor fi invitați să ne încânte cu preparate autentice din bucătăria ucraineană, fondurile rezultate fiind folosite ulterior în scop umanitar. Evenimentul este organizat în colaborare cu chef Adi Hădean.

Weekend pentru familii la TIFF

Inițiativa continuă și la ediția prezentă și va fi găzduită de Parcul Poligon din Florești, unde vor rula filme în fiecare weekend, o altă noutate în programul festivalier. Totodată, ne bucurăm și de o nouă secțiune EDUCATIFF.

Text și foto: Iulia GHIDIU

Vechiul și noul în conflict deschis în cele 12 filme din Competiția Oficială

După doi ani care au dat mersul lucrurilor peste cap-citez din cele declarate de Mihai Chirilov/director artistic TIFF-oamenii sunt mai confuzi și mai divizați ca niciodată, lumea se descompune lent, sub presiunea unui ipotetic nou început, vechiul și noul sunt în conflict deschis, normele societale se reconfigurează din mers, revoltele, rebeliunea și violența sunt la ordinea zilei, dorința de conexiune umană e acutizată, iar noțiunea de libertate e din ce în ce mai difuză și pusă sub semnul întrebării. Deși filmele competiției din acest an nu vorbesc explicit despre perioada tulbure pe care o traversăm, e aproape imposibil să nu le citim prin prisma tuturor acestor senzații și efecte care s-au răsfrânt asupra noastră”. Și vor continua să se răsfrângă, din păcate.

Selecția operată de Mihai Chirilov este la capătul unui an plin în care cuvântul de ordine a fost vizionarea. Vizionarea a sute de titluri noi, întocmirea de fișe peste fișe, demers de selecție deloc ușor mai ales când competiția oficială este dedicată regizorilor debutanți sau aflați la cel de-al doilea lungmetraj de ficțiune.

Balaur

Cunoscându-l bine pe Mihai Chirilov, sunt convins că selecția pentru ediția cu numărul 21 propune titluri incitante, de urmărit, de comentat. Mă voi opri asupra lor în datele esențiale…Și încep cu România, prezentă cu două titluri: Balaur, debut regizoral pentru Octav Chelaru, peliculă nominalizată la Internațional Film Festival of India (Best Film), la Kerala (Premiul Publicului), la Los Angeles Greek Film Festival (pentru Orpheus Award) și Thessaloniki (tot pentru Premiul Publicului), film ce pune pe tapet consecințele unei aventuri ilegitime dintre o tânără profesoară de religie și un elev; a doua producție este Marocco, al doilea lungmetraj scris și regizat de Emanuel Pârvu, peliculă despre responsabilitate morală și vinovăție.

Fapturi de vis

Gudmundur Arnar Gudmundsson (Islanda) este din nou prezent în selecția oficială TIFF (prima în 2017, premiul pentru cea mai bună regie pentru Heartstone), de data aceasta cu Făpturi de vis, parcursul inițiatic al unor tineri adolescenți în lumea marcată de violență și fenomene supranaturale. Filmul a primit un premiu la Berlin, plus alte două nominalizări, la care se adaugă și o nominalizare la Crossing Europe Filmfestival

Pamfir

Pamfir-Ucraina, regia Dmytro Sobchuk-debutează la ediția 2022 a Festivalului de la Cannes, în secțiunea Quinzaine des Realisateurs. Tema nu este deloc digerabilă, rama unui bărbat care este forțat să renunțe la traiul liniștit pentru a-și ajuta familia. Exact ce se întâmplă în Ucraina acestor zile!

Magneticii vine din Franța, regizor Vincent Maël Cardona, peliculă recompensată cu un César pentru cel mai bun film. Filmul spune povestea a doi frați care înființează un post de radio pirat în anii 80, aventură întreruptă de recrutarea unuia dintre frați pentru frontul vestic al Germaniei. Rămân la Germania pentru pelicula Ultima execuție, regizată de Franziska Stünkel, despre mecanismele de represiune ale poliției secrete, reconstituire a cazului lui Werner Teske. Cred că v-am trezit interesul, documentarea cazului o las pe seama dvs…

Casa noastră este producție boliviană, debut pentru Alejandro Grisi. Filmul a fost premiat la Sundance (Marele Premiu al Juriului), dar și la Malaga, în Cipru…Tema pusă în discuție vizează un cuplu de crescători de lame, a cărui existență este afectată de secetă.

Tot de la Sundance ajunge la TIFF și pelicula Tandrețe (Ungaria), regia László Csuja și Nemes Anna, temă sportivă, sacrificiul pentru realizarea performanțelor. Babysitter (Canada) este incomod prin abordări, un bărbat care încearcă să scape de tendințele sale sexiste și mai ales, misogine.

Amanți de-o noapte (Franța, regia Julien Hilmoine), Execuția (Rusia, regia Lado Kvataniya) și Ficțiune despre viață (Lituania, regia Dovile Sarutyte) abordează teme actuale, de la cronica unei idile de o noapte (primul film) la povestea unui criminal în serie, respectiv povestea unei femei copleșite de amintiri la funeraliile tatălui.

Vă voi ține la curent cu tot ce e nou în ediția 2022 a TIFF-ului, una în tiparele cu care eram obișnuiți cu mulți ani în urmă.

Demostene Sofron

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut