Festival INTERFERENŢE 2018

Sons of a Bitch”, testamentul unui mare artist, Eimuntas Nekrosius

Tensionat, dramatic şi grav, aşa este Sons of a Bitch, producţie Klaipedia Drama Theatre . Şi pot spune că de foarte mult timp nu am mai văzut un spectacol care să te ţină conectat de la ridicarea cortinei şi până la sfârşit. Un spectacol întâlnire cu istoria Lituaniei prin doi însemnaţi creatori, Saulius Saltenis şi Eimuntas Nekrosius.

Saulius Saltenis (n. 1945), scriitor şi politician, a fost unul dintre semnatarii actului de restaurare a statului independent Lituania, la 11 martie 1990. Între 1996 şi 1999 a ocupat funcţia de ministru al culturii din Lituania. A debutat editorial cu volumul de povestiri Vacanţe, 1966. Scrierile ulterioare i-au adus notorietate, printre ele figurând şi romanul Sons of a Bitch, text dramatizat şi pus în scenă de Eimuntus Nekrosius, figură emblematică a scenei lituaniene, plecat în altă lume la 20 noiembrie 2018. În 21 noiembrie ar fi împlinit… 66 de ani!

Sons of a Bitch este testamentul artistic al regizoruluiEimuntas Nekrosius. Textul pune pe tapet evenimente din istoria veche şi de azi a Lituaniei. Sunt poveşti despre viaţă şi moarte şi nu numai atâta timp cât textul abundă în trimiteri la fragmente din Sfânta Scriptură, la mituri păgâne, tradiţii şi obiceiuri. Înainte de toate, este dovada clară a faptului că istoria se scrie în continuare, că între un eveniment şi altul nu există timpi morţi şi nici pauze, că oamenii sunt măsura timpului lor. Astfel privite lucrurile, avem în Sons of a Bitch momente care nu ne lasă indiferenţi, nu ne pot lăsa indiferenţi şi meritul este al tuturora, regizor (Eimuntas Nekrosius), scenograf (Marius Nekrosius), designer vestimentar Nadezda Gultiajeva, compozitor Antanas Jasenka, actori nu în ultimul rând. Cu o subliniere pentru Darius Meskauskas (‘Clopotarul Karvelis’), cel care uneşte oameni şi acţiuni. Avem de a face cu personaje foarte bine individualizate, coregrafii bine puse la punct, efecte vizuale de impact (mă gândesc la realizarea viforului, borcanul cu fulgi de polistiren!), ritm alert, relevante pentru celebrarea Centenarului Statului Independent al Lituaniei.

Vineri 30 noiembrie

Este ultima zi de festival. De la 10. 00, Casa TIFF, are lor întâlnirea cu creatorii spectacolelor Woyzeck, Ilegitim şi Timon din Atena; apoi, de la 16. 00, sala Studio a TMS (reluare şi la 21. 00) este programat spectacolul Idiotology (producţie Stanislavsky Electrotheatre, Rusia; regia Klim Kozinsky), pentru ca punctul final să-l reprezinte Timon din Atena, spectacol al Teatrului Naţional al Greciei, regia Stathis Livathinos.

Demostene ŞOFRON

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.