Festival de lumină la Cluj-Napoca

Asociația Daisler a anunțat că a doua ediție a festivalului Lights ON Romania se va desfăşura la Cluj-Napoca în perioada 21 noiembrie – 15 decembrie, când vor fi amplasate instalații artistice de mari dimensiuni în zona centrală a oraşului și nu numai.

Dacă anul trecut au fost propuse instalații în biserici (Museum of the Moon – Biserica Piaristă) sau curți interioare (Endless Light Column – curtea interioară a Samsara Foodhouse), în acest an instalații de lumină vor putea fi admirate deasupra străzii Potaissa sau în incinta unor clădiri, cum sunt The Office sau Biblioteca Județeană Octavian Goga. În fiecare seară vor avea loc tururi ghidate, conduse de ghizii de la Cluj Guided Tours, care vor prezenta lucrările și poveștile lor, inclusive pe cele expuse în vitrine de tineri artiști clujeni.

Tema generală a acestei ediții este “Conștientizarea”, fiind urmărite trei direcții clare de implementare: arhitectură, mediu şi relația individ – comunitate.

Mai trebuie spus că în acest an Lights ON Romanioa s-a asociat cu trei festivaluri similare: Canary Wharf Winter Lights – Londra, Factory Light și Fjord Oslo (Norvegia), colaborarea dintre aceste trei evenimente fiind posibilă datorită unui grant obținut de Asociația Daisler, prin structura RO-Cultura.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.