Fermierii pot primi pînă la 7 milioane euro, pentru împăduriri

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a anunţat că, până la 31 martie, fermierii pot accesa fonduri pentru împăduriri prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020, finanţarea maximă pentru un proiect fiind de 7 milioane de euro.

Schema de ajutor de stat „Sprijin pentru prima împădurire şi crearea de suprafeţe împădurite”, aferentă Măsurii 8 „Investiţii în dezvoltarea zonelor împădurite şi îmbunătăţirea viabilităţii pădurilor”, SubMăsura 8.1 „Împăduriri şi crearea de suprafeţe împădurite” din cadrul PNDR 2014 – 2020″, poate fi accesată pînă în 31 martie, ora 16.
Sprijinul financiar acordat fermierilor ca valoare fixă este reprezentat de costuri standard pe hectar pentru împădurirea de terenuri agricole şi neagricole, sub forma a două prime: * Prima 1 se acordă pentru înfiinţarea plantaţiilor forestiere şi acoperă inclusiv costurile de elaborare a proiectului tehnic de împădurire * Prima 2 este o primă anuală, care acoperă lucrările de întreţinere a plantaţiilor pe o perioadă de maximum şase ani până la închiderea stării de masiv, efectuarea a două lucrări de îngrijire a arboretelor după închiderea stării de masiv şi pierderile de venit agricol pentru o perioadă de 12 ani pentru suprafaţa împădurită.
Valoarea maximă a sprijinului public pentru un proiect acordat în baza schemei de ajutor de stat, care înglobează toate costurile standard aferente Primei 1, respectiv Primei 1 şi Primei 2, după caz, plătite pe durata de aplicare a contractului de finanţare, este de 7 milioane euro. Alocarea bugetară totală pentru această sesiune este de 50 de milioane de euro.

Cine poate primi finanţare
Beneficiari ai măsurii pot fi deţinătorii publici de teren agricol şi neagricol, deţinătorii privaţi de teren agricol şi neagricol şi forme asociative ce deţin teren agricol şi neagricol.
În categoria deţinătorilor publici de teren sunt incluse unităţile administrativ teritoriale ale comunelor, oraşelor, municipiilor şi altor persoane juridice de drept public, precum şi formele asociative ale acestora. Beneficiarii publici sunt eligibili doar pentru Prima 1.
Deţinătorii privaţi de teren includ persoanele fizice, persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale, întreprinderile familiale, societăţile comerciale, asociaţiile şi fundaţiile, alte persoane juridice de drept privat, precum şi formele asociative ale acestora.
Eligibilitatea beneficiarilor se va demonstra pe baza documentelor care dovedesc categoria de beneficiar, precum şi a celor privind dreptul de proprietate şi/sau de deţinere a terenurilor. Aceste documente sunt enumerate în Ghidul Solicitantului, la Capitolul 4 – Documentele necesare întocmirii cererii de sprijin, disponibil pe site-urile APIA (www.apia.org) şi AFIR (www.afir.info). Documentele privind dreptul de proprietate şi/sau deţinere a terenurilor trebuie însoţite, după caz, de adeverinţa de la primărie privind identificarea şi modul de utilizare a terenului (Anexa 14 la Ghidul Solicitantului).

Condiţiile de eligibitate ale terenurilor
Terenurile propuse spre împădurire trebuie să respecte anumite criterii de eligibilitate.
Terenul agricol eligibil destinat împăduririi reprezintă o suprafaţă de teren din categoriile de folosinţă teren arabil, culturi permanente şi pajişti permanente, care a fost folosit în scopuri agricole pe parcursul ultimilor 2 ani. Acesta trebuie să fi fost declarat la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) în urmă cu cel puţin doi ani, iar pentru acest teren trebuie să fi fost respectate în această perioadă standardele de eco-condiţionalitate (GAEC/SMR) relevante.
Terenul neagricol eligibil destinat împăduririi reprezintă o suprafaţă de teren care nu este utilizată în scop agricol (dar inclusă în blocurile fizice identificate în LPIS – Land Parcel Identification System) sau care are utilizare agricolă şi are categoriile de folosinţă teren arabil, culturi permanente şi pajişti permanente, fiind identificată în LPIS, dar pentru care nu a fost asigurat un nivel minim de întreţinere prin respectarea standardelor de eco-condiţionalitate relevante pe parcursul ultimilor doi ani.
Criteriile de selecţie se vor stabili având în vedere amplasarea terenului (se va acorda prioritate terenurilor propuse pentru împădurire situate în zonele deficitare în păduri); mărimea plantaţiei (se va acorda prioritate terenurilor propuse pentru împădurire cu suprafaţă mai mare); funcţia de protecţie (se va acorda prioritate realizării de perdele forestiere de protecţie); funcţia de reabilitare a terenurilor (se va acorda prioritate împăduririi terenurilor situate în UAT afectate de fenomene de aridizare, eroziune sau salinizare, în funcţie de valorile indicelui de ariditate, gradului de eroziune sau gradului de salinizare); diversitatea speciilor (se va acorda prioritate lucrărilor de împădurire care propun cel puţin două specii de bază în compoziţie).
Măsura se va aplica pe întreg teritoriul naţional.
Documentele necesare accesării fondurilor sunt disponibile pe pagina de internet www.apia.org – secţiunea Măsuri de sprijin şi IACS – Măsuri delegate din PNDR. Depunerea Cererii de Finanţare se realizează pe suport de hârtie la Centrele Judeţene APIA (APIA Cluj – Cluj-Napoca, b-dul Muncii, nr. 18, Pavilion Administrativ, etaj 1, cod 400641, tel: 0264-456.454 / 0264-456.455, e-mail: apia.cluj@apia.org.ro). Cererea trebuie însoţită de proiectul tehnic de împădurire.

Recomandat pentru dvs.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.