Fericire pe toată linia

Ilie CĂLIAN

Să vedem cum stăm, după sfîrşitul săptămânii trecute, la capitolul  evenimente politice şi dacă avem motive să ne emoţionăm săpătămîna aceasta.
Mai întîi, disputa din USL, mai precis, dintre Ponta şi Antonescu, în urma controversatei – în cel mai deplin sens al cuvîntului – propuneri de procurori şefi de către Ponta, în frunte cu Kövesi. După ce ne-am lămurit că Băsescu, a “acceptat” să semneze lista propusă de Ponta, ba chiar a îndemnat CSM să se grăbească cu “examinarea” candidaţilor, a rămas doar să vedem cît de mare este supărarea lui Crin Antonescu. Este mare, atît el personal, cît şi PNL şi milioanele de susţinători ai USL şi duşmani ai clicii lui Băsescu sînt nemulţumiţi, chiar jigniţi de nominalizările lui Ponta, care a acceptat o parte din cei care-l “au pe naşu-n suflet”. Nemulţumirea este justificată la nivel moral. Dar USL nu se rupe! Rămîne de văzut dacă Ponta – şi întregul USL, inclusiv majoritatea sa parlamentară – va şti să facă ceilalţi paşi necesari pentru a transforma procuraturile în ceea ce trebuie să fie. Adică, bătălia prentru procurori – mai îndelungată şi mai grea, după cum se vede, chiar decît a cîştigării alegerilor, a majorităţii parlamentare şi a instalării Guvernului USL – să se încheie cît mai repede cu desfiinţarea terorii procurorilor şi dosarelor.

A doua temă importantă este aşezarea pieselor pe tabla de şah a PDL. Ceea ce era de aşteptat s-a întîmplat. Băsescu ştia de ce a spus “Adio” celor din PDL. În primul rînd, pentru că majoritatea celor din partidul său de suflet s-a săturat de el. Nu PDL-ul a fost o piatră de moară la gîtul lui Băsescu, ci Băsescu devenise o piatră de moară la gîtul PDL – sau al oricărui partid care ar fi mizat pe el. Asta, întrucît PDL nu a fost un partid în strictul sens al cuvîntului, ci un instrument pentru îndeplinirea tuturor poftelor de putere ale lui Băsescu. E adevărat, şi membrii PDL au fost pe măsură: tot felul de nulităţi s-au “realizat”! Acum, şi-au dat seama că, pe de o parte, Băsescu nu mai are nici un fel de viitor politic şi, prin urmare, nu le mai poate fi de folos, iar pe de alta, Băsescu nu va ezita să-i sacrifice, rînd pe rînd, unul după altul, dacă va avea el o anume nevoie. Să nu ne imaginăm, însă, că, odată cu dramoleta de “Adio”, a dispărut băsismul. Băsismul este nu o ideologie, ci un mod de a gîndi şi de a face politica. Putem spune că Blaga este la fel de băsist ca Băsescu însuşi. Cireaşa de pe tort o reprezintă noul purtător de cuvînt al PDL: Adriana Săftoiu, fostă vorbitoare a lui Băsescu, trecută la PNL, exclusă şi revenită la “noul” PDL.

În ce-l priveşte, Băsescu şi-a continuat circul: a participat, la un restaurant (unde altfel?!) – la oficializarea noii sale jucării – aşa-zisa Fundaţie “Mişcarea Populară”. E adevărat că, preşedintele ţării fiind, Băsescu n-ar avea dreptul să se “bage” din nou într-o formaţiune politică. Păi, zice Înălţimea Sa – nu e partid, e doar un ONG, un fel de “societate civilă”, din acelea de care e plină România şi, dacă în anii ’90 ştiam cine le finanţează şi cu ce scop, acum ne prefacem că nu ştim. Zice Băsescu – după ce mărturisise că el a îndemnat-o pe fiica sa Ioana să înregistreze firma la OSIM – că s-ar bucura dacă l-ar băga în seamă şi pe el, dacă-l vor lăsa să fie “implicat”. Sigur că nu-i poate prosti decît pe naivi. Şi s-ar putea întîmpla să existe ceva naivi. După cum este crezut că, măcar pînă “se dă” ceva “mălai” la această fundaţie, se vor găsi şi cîţiva “intelectuali” non-partinici care să se “implice” şi ei. Evident, Băsescu vrea să-şi găsescă o formulă pentru a se da important după ce va pleca de la Cotroceni.

În sfîrşit, ca să fim liniştiţi din altă direcţie, aflăm că ţiganii din România sînt cei mai importanţi din întreaga etnie romă, cum se numesc prin diverse documente europene. Anume, regele Cioabă a devenit preşedintele tuturor romilor din lume – preşedintele Organizaţiei Internaţionale a Romilor. Mai mult, regele a fost votat ca preşedinte de însuşi împăratul romilor, alt concetăţean de-al nostru, Iulian Rădulescu.  Recunoaşteţi că România stă bine: în aceeaşi ţară avem un împărat, dar şi un rege, care este totodată preşedinte mondial. Binenţeles, asta numai şi numai graţie aceluiaşi binefăcător al patriei noastre, Traian Băsescu, tatăl generos al europarlamentarei Elena Băsescu, care, prin viu grai şi prezenţă fizică, a sprijinit acest final apoteotic al congresului mondial al romilor. De notat, mai ales, generozitatea concetăţenilor noştri romi şi a regelui preşedinte şi a împăratului lor. Anume, să se elibereze (de către Înălţimile Lor) o legitimaţie de rom, pe care, deci, să se scrie etnia şi ţara de origine, astfel încît atunci cînd occidentalii au ceva de cîrtit în legătură cu unele fapte ale respectivilor, “ruşinea să nu mai cadă mereu pe România”. Frumos! Admirabil! Mă podidesc lacrimile de recunoştinţă patriotică.

Deci, vom avea o săptămînă, o primăvară, o vară, o toamnă liniştită, un an liniştit – ba, poate, o rezoluţie favorabilă a Înaltei Porţi în legătură cu MCV şi Justiţia şi, poate, chiar o fericită intrare în Spaţiul Schengen. Mă tem ca atîtea bucurii, una după alta, să nu-mi provoace un infarct.