Femei cercetate pentru sustragere de gaze naturale

Două femei din Turda sînt cercetate pentru furt de gaze naturale, după ce s-a constatat că s-ar fi racordat ilegal la reţeaua principală de distribuţie.

“În urma cercetărilor efectuate de poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Turda, s-a dispus punerea în Tevi-de-gaz-3mişcare a acţiunii penale, respectiv continuarea urmăririi penale, faţă de două femei, de 34 şi 40 de ani, din Turda, pentru furt şi racordare ilegală la reţeaua de distribuţie a gazelor naturale. Poliţiştii au constatat că persoanele în cauză, avînd locuinţe pe raza municipiului Turda, s-ar fi racordat ilegal, folosind dispozitive improvizate, la reţeaua principală de distribuţie a gazelor naturale” – informează IPJ Cluj.

În cauză, cercetările continuă pentru documentarea întregii activităţi infracţionale, sub aspectul comiterii infracţiunii de furt şi executare ori folosire de instalaţii clandestine în scopul racordării directe la sistemul de alimentare cu gaze naturale.

D.S.F.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.