Fecioara Maria, Patron Spiritual al judeţului

Consiliul Judeţean (CJ) Cluj a aprobat joi o hotărîre prin care Fecioara Maria este declarată Patron Spiritual al judeţului.

„CJ Cluj a aprobat, cu unanimitate de voturi, declararea Fecioarei Maria drept Patron Spiritual al judeţului Cluj, fiind un act necesar şi oportun menit să contribuie, în mod incontestabil, la consolidarea sentimentului de unitate al clujenilor. Sfînta Fecioară Maria este o figură religioasă recunoscută de toate cultele creştine clujene, care o prea-cinstesc. Venerarea Sfintei Fecioare Maria în judeţul Cluj este justificată şi prin numărul mare de aşezăminte de cult care au în denumirea lor numele Sfintei Născătoare sau care poartă Hramul Maicii Domnului. Încă din Evul Mediu, din perioada epidemiilor care răvăşeau întreaga Europă, locuitorii de aici au fost convinşi de faptul că sînt ocrotiţi de aceste primejdii tocmai datorită credinţei lor şi a rugăciunilor închinate mamei Mîntuitorului”, a spus vicepreşedintele cu atribuţii de preşedinte al CJ Cluj, Vakar Istvan.

El a amintit că o icoană a Sfintei Fecioare, aflată în Biserica Piariştilor din Cluj-Napoca, a fost loc de pelerinaj în timpul unei epidemii de ciumă. ”Între anii 1738 şi 1739, cînd ciuma a pătruns şi în oraşul Cluj, au murit aproximativ 900 de oameni. Însă, după ce focarul a dispărut iar locuitorii oraşului şi-au reluat viaţa de dinainte, clujenii i-au mulţumit Fecioarei Maria pentru protejarea oraşului prin ridicarea unei statui amplasate în faţa Bisericii şi care este denumită popular Statuia Ciumei”, a menţionat Vakar Istvan.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.