FCSB – CFR, meciul marilor orgolii, fără Dan Petrescu pe bancă

CFR Cluj mai are doar șanse teoretice la cucerirea unui nou titlu de campioană a României în acest sezon. Feroviarii vor juca, duminică, contra celor de la FCSB, un meci în care gazdele sunt obligate să câștige pentru a ține aproape de liderul Farul Constanța. în timp ce pentru CFR Cluj miza mare a acestui sfârșit poate fi doar ocuparea locului secund în clasament.

Antrenorul Dan Petrescu este suspendat pentru jocul de pe Arena Națională, iar locul său pe banca tehnică a echipei va fi luat de secundul acestuia, Costin Curelea.

”În această săptămână totul a decurs absolut normal, băieții s-au antrenat foarte bine, chiar avem speranțe pentru acest meci. N-avea ce să se schimbe după ultima înfrângere, mai avem câteva etape și trebuie să ne menținem nivelul până la final.

A fost o oarecare stare de tensiune legate de arbitraje. În ultima perioadă au fost câteva decizii pe care noi am considerat  că ne-au dezavantajat. La acest club a existat mereru această presiune victoriilor, și atunci toată lumea este obișnuită cu un astfel de stres.

Avem și câteva probleme de lot, dar vom mai vedea ce va fi și după antrenamentul de sâmbătă, să vedem pe cine vom reuși să recuperăm. Vom încerca să aliniem cea mai bună echipă.

S-au vândut multe bilete la meci, spectatorii animă fotbalul și faptul că vine atâta lume la meci nu poate decât să te motiveze și să te simți mai important ca și fotbalist.

Mai sunt aceste meciuri până la sfârșitul campionatului, cât timp avem șanse noi vom lupta până la capăt, așteptăm și meciul Farului să vedem cum stăm în lupta pentru titlu. Lucrurile nu s-au schimbat cu absolut nimic. Sperăm ca și rezultatele celelalte să ne ajute, noi oricum trebuie să jucăm toate meciurile la cel mai înalt nivel și să le câștigăm. Matematic mai avem șanse la titlu, matematic nu mai depinde de noi, trebuie să așteptăm rezultatul celorlalte echipe, dar trebuie să sperăm. Acest club nu-și permite să nu spere. Dar, dacă nu vom câștiga cu FCSB nu vom mai avea nici matematic șanse la titlu, astfel încât victoria este singura șansă pe care o avem.

Ne va lipsi Dan Petrescu pe bancă, dar noi cunoaștem oricum principiile lui Mister, dânsul a pregătit meciul toată săptămâna, jucătorii știu și ei ce au de făcut, dar ne va lipsi și în vestiar.

În ce-i privește pe jucători, ei sunt încrezători, nu și-au pierdut încă speranța deloc. La orice echipă, la orice club, apar astfel de momente cu formă mai slabă și, implicit cu rezultate mai slabe. Dar nu și-au pierdut încrederea, iar acest lucru ne-a încântat și pe noi, și ne dă speranțe”, a declarat, vineri, Costin Curelea, antrenorul secund al campioanei României. La conferința de presă de dinaintea meciului de la București, cu FCSB.

Partida dintre FCSB și CFR Cluj se joacă duminică, cu începere de la ora 21.00.

Sandu Mureșan

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut