Faţa. Ca şi spatele

Radu VIDA

Problema clădirilor – pentru că, realmente, prezintă o problemă – este una complicată. Există o mie de scenarii şi, poate, sute de mii de cazuri în care aceste clădiri fac rău. Nu numai celor care le locuiesc, ci şi întregii comunităţi. Igrasie, acoperişuri desfundate, structuri şubrede, mizerie în subsoluri şi în poduri, casa scărilor degradată, faţade ca vai de mama lor, curţi interioare vraişte…

Oraşul se primeneşte.
Şi nu e de mirare că fiecare dintre noi vrea ca, pe rînd, totul să arate lună. E drept că există şi multă reticenţă. Şi neputinţă. Dar există, pentru fiecare în parte, o rezolvare. Nu putem să acceptăm tot timpul indolenţa, mizeria. Să arătăm cu degetul spre alţii, dar la noi în ogradă să curgă jegul.

Deocamdată – centrul istoric.
Aici există case care au supravieţuit secolelor. Pentru că au fost altfel construite. Şi pentru că, de cele mai multe ori, proprietarii din vechime au avut posibilităţi. Şi drag pentru frumos. Aşa că le-au întreţinut cum au putut mai bine. Există şi case care au suportat un fard exterior. Dar, pe dinăuntru, sînt adevărate focare de infecţie. Unii au avut noroc. Sau, mai bine spus, au acţionat cu cap. Şi au închiriat sau vîndut aceste imobile unor firme. Care le-au transformat în adevărate bijuterii. Păstrînd specificul, reînnoind acolo unde lucrurile cereau intervenţie hotărîtă. Bucuroşi că le-au reprimit, locatarii, sau, mă rog, unii dintre ei, au renovat. Şi au făcut din apartamente bijuterii. Numai bune de locuit în condiţii civilizate. Dar au uitat un lucru: toată casa e a lor! Şi pe dinafară, şi pe dinăuntru. Iar faţadele au rămas în bătaia vîntului, la discreţia ploii şi zăpezii…

Aşa nu se mai poate!
Şi aşa cred că Primăria a închis cam mult ochii. Şi, să recunoaştem, n-a fost absurdă cînd a cerut tuturor locuitorilor urbei să se îngrijească de totalitatea clădirilor pe care le deţin. S-a ţinut cont şi de posibilităţile materiale mai reduse ale unor proprietari. Iar propunerile sînt dintre cele mai decente. Primăria va realiza toate lucrările necesare pentru ca faţada clădirilor să arate aşa cum trebuie. Iar locatarii să poată plăti aceste lucrări în rate.

Nu înţeleg revolta!
Apelul la bună înţelegere a fost făcut demult. În 2013 s-a dat un… ultimatum. Şi nimeni n-a ţinut cont de el. Acum a venit scadenţa. În teorie, toată lumea vrea să avem un oraş frumos, cu potenţial turistic. Dar nimeni nu face nimic pentru asta. Ba da. Primăria reface străzile, canalizarea, iluminatul ş.a. Şi se angajează să renoveze şi faţadele unor clădiri istorice „cu probleme”. Dar trebuie înţeles că în aceste clădiri stau proprietari. Şi nimeni nu este de acord să plătească comunitatea pentru ceea ce nu este a ei. Deci: Salutăm iniţiativa Primăriei. Şi, totodată, cooperarea cetăţenească în această chestiune. Susţinem, de asemenea, că amenzile preconizate trebuie nu numai date, acolo unde se impun, dar chiar mers mai departe. Nu odată, în protestele lor, clujenii s-au alăturat altor… strigăte din ţară, susţinînd că: „vrem o ţară ca afară!”. Ei, bine, „afară”, nimeni nu are dreptul să prezinte comunităţii clădiri precum fostul Hotel New York sau Continental, cum vreţi dumneavoastră; sau mizeriile de pe străzile Eroilor, Calea Mănăştur, Iuliu Maniu, Ferdinand ş.a. Şi nu vorbim numai de faţade. Sau numai de Centru. Sau numai de interioare. Aşa-zisa periferie se numeşte tot municipiul Cluj-Napoca. Şi dacă, pe bună dreptate, cetăţenii au cerut străzi, canalizare, iluminat „precum în Centru”, pentru că „toţi plătim impozite”, atunci e firesc ca şi cei din Centru să ceară tuturor să-şi reabiliteze locuinţele şi clădirile de birouri, atelierele, încăperile micilor şi mai marilor afaceri.

Cum? Printr-un efort comun, bună-înţelegere, preocupare şi cooperare.